|
raysteaua
Bine ai venit!

| Data inscrierii: 03/Sep/2009 |
| Mesaje: 23 |
| Localitate: targoviste |
|
 |
Celalalt eu
“Mort, esti mort!”
imi striga, celalt eu,
iar mana lui atinge,
bucati ale suflelui meu.
“Nu sunt mort”, ii strig
si respingator ii arat
firul de ata de care s-a balansat
inainte de a se fi imbatat,
de uman,
inainte,
sa coboare de pe luna,
in iad,
inainte, da, chiar inainte,
sa fie pamantean.
Fara vreo grimasa,
imi intinde visele
ca pe un papirus,
mazgalit fiind
de iubirea-mi, cu hieroglife,
intr-o scriere moarta.
Un zambet de hiena
imi apare pe fata,
dar ii recit din papirus,
intr-o cantare anevoioasa.
Il cutremura iubirea,
ma intriga nemurirea,
El vede in iarba placere,
eu vad in stele,
El devine om,
eu devin neom.
Pentru prima data imi par
soarele, stelele si luna,
prea negre, prea mici,
prea reci...
Eu ma ridic spre luna,
Celalt se cufunda sub luna,
in prima-i iubire,
in primu-i sarut…
Acum, viseaza, El, la mine,
se roaga sub luna, sa vin,
sa-I dau stelele si luna
sa-mi dea iubirea,
Divin!
Dar cine a fost nebun
in iad sa se arunce
si mie sa-mi lase Raiul?
“Nicio viata n-ai duce
Iubirea ce-am lasat.
Nemurire…
De ea cand m-oi satura,
sigur am sa vin!”
|