|
Merois
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 15/Sep/2011 |
| Mesaje: 21 |
| Localitate: Bucuresti |
|
|
Tradus şi adaptat ca trăiește-ți clipa, forma iniţială carpe diem, quam minimum credula poster, culege ziua de azi şi fii cât mai puţin încrezător în viitor, formÄ care a evoluat fÄrÄ ĂŽntârziere în aforism de la flatularea ei subtilă de către Horaţiu în lumea oamenilor, a preluat iute un renume de fandoseală filozofică printre toţi brotacii fas(h)onaţi, adică la modă. Astfel încât la ora actuală îţi poate scoate ochii sau/şi însângera timpanele la orice colţ de stradă. Ba mai mult are o oarecare notorietate în societatea purtătorilor de tatuaje, o poţi soca pe vreun antebraţ lângă o brăţărică de aur sau deasupra feselor vreunei contorsioniste, încadrată de un tribal alcătuind un minunat tablou transcedental. Mai sunt momente în care te găseşti în compania unor cunoscuţi, ceva mai adorabili decât Chucky. Iar printre toate subiectele demne de un pamflet se găseşte unu mai breaz care să exclame excitat, de parcă şi-ar fi prins bărbăţia în uşa de la maşină, carpe diem! După care-ţi relatează susţinut de tot felul de grimase, schimonoseli şi gesticulaţii efervescente, de ai impresia că suferă de un atac de panică sau e gata să facă un infarct, cum era gata să-l împrăştie în văzduh o dubă ce gonea isteric pe strada principală. După ce-ţi trec succesiv prin minte câteva imagini, cu el lovit fatal de dubă din mai numeroase unghiuri, revii la istovitoarea discuţie care între timp s-a transformat într-o poliloghie exhaustivă despre valoarea vieţii, sau viaţă şi valoare, depinde de cartier. Discuţie care se va sfârşi apoteotic cu felul în care i-a răsturnat lui perspectiva asupra existenţei întâmplarea cu pricina şi cum din acest ocazie va exploata la mare fiecare clipă degrabÄ următoare. Carpe diem! După care se retrage cu un aer gânditor în scaun şi îşi aprinde o ţigară.
Poate fi interpretată ca rezumat al unei scrisori de adio, declarată public de sinucigaşii latenţi, urmează să devină nouă rubrică la ştiri. Reporteriţa intervievează o puştoaică plină de cercei, cu ochii roşii şi figură imuabilă, parcă smulsă dintr-un film pentru adulţi cu fetişuri bizare. Cu tonul tipic de simulare penibilă de sentimente o întreabă cum se simte şi ce s-a întâmplat? La care acest mic burlesc exemplu de fiinţă umană povesteşte cum, prietenul ei în vârstă de şaisprezece ani a declarat susceptibil carpe diem după care a dat gata o sticlă de votcă, sfârşind apoi prin a se prăbuşii pe scara blocului.
Cred ca vinovată aici este tendinţa omniprezentă autodistructivă a spiritului uman. Să-i spunem mai bine teama de a trăi. E mult mai facil să te preocupi de momentul numaidecât următor, mai ales cu scop nefavorabil, decât să te iei la trântă cu infailibila capacitate arbitrară a vieţii. Nu susţin că ar trebui să trăim constant in viitor sau trecut, dar cred că e cazul să ne ghidam acţiunile prezente în funcţie de anumite experienţe agonisite, în vederea atingerii unui ţel ulterior. Chiar şi Demiurgului i-a luat şapte zile să creeze lumea.
|
