FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Bate nasu'! (4) Concursul de dans şî o lecuţîcă di bat

Trimis: 18/07/2010 09:39

Copila stătea chircită, lipsită de putere, trăind intens clipele primei iubiri.
Iubirea aceea transformase o fiinţă plină de viaţă, orgolioasă şi cu principii sănătoase, într-o sclavă, înrobindu-i sufletul şi mintea.
Ajunsă acasă, se strecură leneş în aşternuturile moi şi în scurt timp adormi cu Fante în braţe, elefănţelul roşu din pluş, pe care l-a primit în dar de la tatăl său, cu ani în urmă.
Se scoate din somn ameţită, dar cu o stare de spirit excelentă. Mario aştepta în living. Urmau să petreacă împreună cu prietenii, o seară care se anunţa a fi umplută de surprize: concurs de dans, bowling şi biliard.
- Hai draga mea! te aşteaptă băiatul ăsta de o veşnicie.
Apariţia ei stârni admiraţia celor de faţă. Purta o rochiţă de colorit fisticului ce-i încadra exemplar mijlocul, evidenţiindu-i talia subţire.O garnitură neagră şi fină, cobora de la baza gâtului spre sâni marcând fermitatea acestora. Rochiţa mini, îi descoperea picioarele superbe, destul de lungi şi bine proporţionate, pe care le-ar fi admirat orice mascul şi invidiat o mulţime de femei. Părul lung, cădea în onduleuri mari pe posterior şi umeri, până aproximativ de mijloc. Se fardase discret: puţin rimel şi ruj... Ochii albaştri, senini, erau tulburător de expresivi şi plini de viaţă. Buzele elegant conturate, lăsau să se vadă în spatele lor o dantură perfectă, de un alb strălucitor. Îl întâmpină cu un zâmbet larg, ce-i descoperea gropiţele din obraji. Era zăpăcit de frumuseţea ei.
Roberta stătea în faţa lui şi îl privea cu atenţie.Se bărbierise pentru întâia dată şi arăta altfel. Tenul masliniu contrasta cu verdele ochilor, încadraţi de gene negre şi sprâncene expresive. El îşi trecu mâinile prin păr, tulburat fiind de prezenţa fetei.Roberta era înnebunită pe urmă gestul acela.
- Hai, mergeţi odată! îi alungă Elena. Şi nu vă mai certaţi! strigă în urma lor.
Clubul era plin de tineri gălăgioşi.
- Ce mişto arătaţi! îi întâmpină Ileana veselă.
Şi-au creat cu greu loc în mulţime. Aproape toate privirile s-au îndreptat spre ea. Tinerii nu-şi mai dezlipeau ochii de la picioarele fetei.
- Ce vă holbaţi mă? Parcă n-aţi văzut-o niciodată...şi tu, aşează-te!
- Doar n-ai s-o ţii toată noaptea lângă tine! o apără Ileana.
- Acolo cine stă! întrebă Mario arătând spre locurile libere din faţa lui.
- Vali şi Diana, răspunse Traian, apoi întinse mâna spre Roberta. Dansezi?
- Cu plăcere!
- Băi, să fiu al dracului dacă nu-i cea mai tare bucăţică de aici! exclamă Mihai.
- Da, aşa este! aprobă morocănos Mario frământându-şi mâinile.
,, De abia aştept să se întoarcă...o iau la dans şi n-o mai las pe mâna nimănui...,,
Nerăbdător se duse alături ei.
- Traiane, ia caută-mă în altă parte şi revino când mă găseşti! Poate ai treabă şi te reţin...
- Aşteaptă să se termine melodia! îl necăji ea zâmbind.
- Poţi să mă inviţi pe mine, spuse Diana venind dinspre bar.
Era salvat.Altfel ar fi stat păpuşoi ca un manechin lângă ei, până la terminarea melodiei sau ar fi fost nevoit să se întoarcă la masă.
Diana era încântătoare. Deşi minionă, avea un înfățișare plăcut, pe care-l punea în valoare prin felul în care se îmbrăca- uşor futurist cu iz clasic- potrivit pentru absolut orice eveniment, în orice moment al zilei. Purta un pantolon modern, negru, cu brâu joasă, mulat pe formele îndrăzneţe, sexy şi o bluză alb-sidef, un fel de bustieră, terminată în franjuri zglobii, care descopereau la fiecare mişcare un piercing strălucitor ce umplea golul buricului. Pe umărul drept avea tatuat un fluturaş de dimensiunea unei alune. Era tunsă scurt, iar colţurile ascuţite ale coafurii îi încadrau agreabil chipul de păpusă: faţă rotundă, nasul mic şi cârn, ochii mari, rotunzi şi negri, cu gene lungi, rimelate abundent.
- Cu plăcere! îi zâmbi el întinzându-i braţul apoi se aplecă şi sărută uşor fluturaşul. Drăguţ ca tine... o complimentă îndreptându-se spre centrul ringului.
Roberta dansă pe rând cu toţi prietenii lor, încercând să evite privirile lui. Se uita pe furiş cum stăteau foarte apropiaţi unul de celălalt. Îl văzu cum bate nasu' cu ea. Fierbea. Toate încercările ei de a-i distrage atenţia, erau zadarnice. Îl rugă pe Nelu s-o conducă la masă, motivând că obosise. O lăsă singură pentru câteva momente şi dispăru la bar să aducă ceva de băut. Continua să-i privească. El îşi ţinea mâinile leneş, mai jos de mijlocul ei, îi şoptea ceva la ureche apoi o sărută. Ştia că Roberta îi priveşte. N-o pierduse nicio clipă din ochi. Dădea semne de plictiseală. O luă de mână pe Diana şi o trase spre bar.
- Cea mai frumoasă fată de aici, a rămas singură? auzi o voce necunoscută. Îmi permiţi să mă prezint? Sunt Radu. Dansezi Roberta?
- De unde ştii cum mă numesc? zâmbi încântată că tânărul din faţa ei îi cunoştea numele.
- Aici la voi toată omenirea ştie tot. Sunt nepotul primarului şi am venit într-o mică vacanţă după o sesiune interminabilă şi grea.
- Oh! eşti student...
Dansau. El îi povestea despre pasiunile lui. Ea îl studia atentă. Era un tip înalt, bine făcut, modern şi drăguţ. Avea ochii căprui, pătrunzători, puţin migdalaţi, specific omului viclean, părul rebel, până aproape de umeri, mîini prudent îngrijite.
Mario îi văzu. În mintea lui se declanşă un semnal de alarmă.
- N-o mai găsesc pe Roberta...unde-o fi dispărut? se plânse Nelu. Am fost două minute să iau cafele şi când m-am întors...ia-o de unde nu-i!
- E acolo...arătă spre cei doi. Cine-i ăla?
- Află băiatul mintenaş, mintenaş...
O conduse pe Diana la masă şi se duse direct la Roberta.
- Ai dansat cu toată lumea, numai cu mine nu! o abordă direct, ignorând partenerul de dans.
Radu era cu un cap mai înalt decât el. Îl privea de sus.
- Deocamdată sunt ocupată şi nici nu-mi face plăcere să dansez cu tine. Acum, te rog, nu ne mai deranja!
El făcu stânga-mprejur şi luă direcţia către masă.
,,Aşa-mi trebuie dacă sunt prost,,
- Am aflat mă! E nepotul primarului, student la A.S.E. şi e venit cu gaşca lui Sugativă. Eu zic să nu te pui cu ei...sunt vreo opt frate!
- Şi dacă sunt opt şi mai mari decât noi, trebuie să le dăm fetele noastre, trebuie să-i ştim de frică? Ce dracu vorbeşti tâmpenii? Boule!
- Taci, vin încoace!
- Mi-a confecționat plăcere, spuse Radu pregătindu-i politicos scaunul pentru a se aşeza.
- Şi altă dată...îl încurajă ea zâmbindu-i şăgalnic.
După plecarea tânărului, Mario o luă de mână trăgând-o ulterior el afară.
- Ce te-a apucat iar, nebunule?
- Mergem acasă...
- Şi dacă nu vreau?
- Te întorci singură.
- Cine a zis? O conduc eu, interveni Radu.
- Tu, vezi-ţi de treaba ta, nu te-a băgat nimeni în seamă!
- Am văzut că ai bruscat-o şi nu-mi place...
- Da Radu, te-aş ruga, dacă nu te deranjează să mă conduci acasă..E suficient de târziu.
- Îmi face plăcere, deşi mi-ar fi plăcut mai mult să rămâi.
Mario mergea în urma lor la câţiva paşi. ,,Îmi va veni şi mie rândul să-i plătesc cu aceeaşi monedă,, îi reveniră în minte cuvintele ei. Gândul acesta îi sfredelea mintea ca un drac. Asta nu trebuia să se întâmple niciodată...Roberta era a lui, numai a lui...
Radu se opri, vizibil deranjat de prezenţa celuilalt. Îl măsură din cap până în picioare cu dispreţ.
- Cine-i puţulică ăsta?
- Un prieten...
- Şi ce vrea de la tine?
- Ştii, suntem vecini, are acelaş drum...am copilărit împreună. Le-a promis părinţilor mei că va avea grijă de mine.
Radu râse batjocoritor.
- S-a găsit cine să-ţi poarte de grijă...e un puşti pirpiriu...dacă suflu spre el cade-n cur...
- Dacă eu sunt puşti, ea ce este? îl întrebă scrâşnind din dinţi. Găseşte-ţi pe cineva de vârsta ta!
Radu îi întoarse spatele, ignorându-l.
- Nu înţeleg de ce te grăbeşti să ajungi acasă...nu e chiar atât de târziu. Nu-mi place să rămân singur printre atâţia neciopliţi.
- Ai dreptate, să ne întoarcem! Distracţia de abia începe, îl aprobă Roberta.
Mario era mânios. Fusese umilit ca niciodată. Nici îndată ce îl pocnise în Cişmigiu, pentru că o sărutase, nu se simţise atât de înjosit. Îl jignise spunându-i că este un pitic cu coşuri pe faţă şi scârbos.
- Ce bine că te-ai întors! îl întâmpinară prietenii săi.
- Începe concursul de dans...Cei de la bar oferă ca premiu, două lăzi cu bere câştigătorului! spuse Mihai fericit frecându-şi palmele.
Mario era absent la entuziasmul prietenilor săi. Privea încruntat spre locul în care Roberta se distra în compania lui Radu.
Toţi cei de faţă ovaţionară intarea juriului format din: directorul şcolii, profesorul de muzică şi mai ales proful de sport, iubit de toate generaţiile pentru şarmul şi devotamentul său. Devenise foarte apropiat de cei tineri, de numeroase ori se punea la minte lor, fapt ce aducea revolta colegilor săi. Era renumit pentru echipa de dansuri populare a şcolii, pe care o antrena de la începutul carierei sale în învăţământ. Cîştigase multe premii de-a lungul timpului. Mario, Traian, Roberta şi Ileana erau doar câţiva dintre dansatorii care au adus lauri şcolii, fiind membri ai acestei trupe.
S-au compus echipele participante la concurs. Au fost anunţate stilurile de dans.
Roberta nu se aştepta ca Mario să participe. Era mult prea iritat şi risca să gafeze. I-ar fi plăcut să o privească de pe margine,stârnindu-i gelozia. Acum nu mai era sigură de izbândă. El ştia să danseze la fel de bine ca ea. Au învăţat reciproc, când în joaca lor îşi imaginau că reprezintă una dintre cele mai frumoase echipe de dans sportiv. Dacă ar fi participat împreună, cu siguranţă ar fi câştigat.
- Sunteţi perechea cu nr. 17, spuse profesorul de sport ridicând privirea din tabel...Mario, ce surpriză! Observ că ţi-ai schimbat partenera, se referi el la Diana. Oricum, eu sunt mândru de tine şi de Roberta. Sunt convins că unul din voi va câştiga. Succes!
Concursul a început. Profesorul striga, mai târziu fiecare melodie, echipa ce trebuia să părăsească competiţia. Au rămas pe ring echipele 13(Roberta/Radu) şi 17( Mario/ Diana).
Ultima probă consta în recunoaşterea partenerei, dintr-un număr mare de tinere prezente, douăzeci şi două, lucru greu de realizat, având în vedere că băieţii erau legaţi la mâini şi la ochi. Fiecare persoană aflată acolo îşi încuraja echipa favorită. Se făcu linişte. întâiul legat la ochi fu Radu. Se apropie de fiecare fată în parte încercănd să recunoască mireasmă perechii sale. Imposibil...Reveni către mijloc, dar când ajunse în dreptul Robertei aceasta suflă discret.
,,A trişat îşi spuse furios...Am văzut-o,, Nimeni nu observase acel semn discret, cu excepţia lui Mario.
Radu se prefăcu a fi indecis când ajunse în dreptul fetei de lângă ea, apoi reveni, după care o scoase din rând triumfător.
- Ea este! strigă bucuros.
- Hip, hip, huraaaaa! hip, hip, huraaaa! explodară într-un glas prietenele ei, repezindu-se să o îmbrăţişeze.
- Ho nebunelor că vă scot ăştia afară! le apostrofă Mihai.
- Nu vă umflaţi în pene!...aţi uitat că urmează şi Mario? Sigur va câştiga, să vedem ce vor face ăştia cu premiul, cum îl vor împărţi...spuse Nelu scărpinându-şi scăfârlia.
- Mai ţine-ţi dracu fleanca aia, îl opri Traian...şşşşt! l-au legat la ochi.
Fetele îşi schimbară locurile avute înainte.Toată sala, aştepta cu sufletul la gură rezultatul final.
Mario îşi apropie obrazul de prima fată, o durdulică bucălată.
- Aia e sigur ! strigă Sugativă stârnind râsul mulţimii.
Trecu mai departe, la următoarea, căreia îi atinse faţa cu buzele. Fata roşi. Simţi părul lung, drept al celei de-a treia...,,Diana îl are scurt, asta e mai înaltă decât ea...phiu! da-mi-aş pumni în nas! asta pute a ceapă...asta m-a înţepat cu mustaţa...,,
- Ia-o p'aia mă, că e bună! încercă din nou Sugativă să-l ridiculizeze.
- Mai ţine-ţi fleanca aia cretinule! îl întrerupse Ileana.
- Ce-i păsărică...ai călduri?
- Prietene, ai vigilență să nu muşti din masa aia! îl ameninţă Traian.
Era singurul care-i venise de hac, bătându-l măr, într-o zi când acesta avu o altercaţie cu una din prietenele din grupul său. Îl legă fedeleş şi-l duse în cimitir aşezându-l pe un muşuroi de furnici. Îl lăsă uitat acolo câteva ore. De atunci se învăţase minte şi evita sa-l supere pe uriaş.
Se făcu din nou linişte.,,Asta are codiţe,...asta e prea grasă,...asta năduşeşte ca o vacă,...asta e cârnă,...asta are sânii prea mari...mmm! miroase bine...are părul scurt. Îşi coborî obrazul spre bustul tinerei şi recunoscu ciucurii şi piercingul...e Diana.,, Roberta închise ochii emoţionată. Nici nu mai respira. Mario merse mai departe. Ea răsuflă uşurată.,, Yes,Yes! am câştigaaat! îşi spuse fericită, văzând că trece de Diana ,,Se uită spre Radu făcându-i cu ochiul. Fetele o felicitau, oferind disperate din mâini. Acum Mario ajunse în dreptul ei. Îşi opri respiraţia. El îi atinse părul cu obrazul, ca o mângâiere. Îşi plimbă buzele pe frunte , pe ochi, pe faţă, pe gât...când îi atinse gura, ea tresări. Inima începu să-i bată nestăpânit de tare. Era sigură că o recunoscuse. Se juca cu ea. Îşi coborî obrazul atingându-i sânii, abdomenul...Fiecare atingere a lui îi dădea fiori pe şira spinării.,,bestia! gândi, emoţionată fiind de ceea ce simţea. O face special, să mă şicaneze...dar ce mai contează, am câştigat ,,Trecu la ultima concurentă pe care o atinse la fel ca pe Roberta , pentru a nu da de bănuit, apoi reveni. Era încordată la maxim.
Toţi îl urmăreau cu atenţie. Se apropie de urechea ei.
- Ai trişat, te-am văzut,...de data asta te las eu pe tine să câştigi, scorpie! şopti suflând discret, apoi bătu nasu' şi se îndreptă către locul unde o lăsase pe Diana, sporind suspansul.
- Te-ai decis tinere? îl întrebă profesorul de sport, nerăbdător.
- Încă nu! Oscilez între numărul nouă şi cincisprezece-Diana şi Roberta.
Toţi priveau nedumeriţi. Era vizibilă diferenţa dintre cele două. Nu le putea confunda. Orice prost şi-ar fi dat seama, măcar după lungimea părului.
- Perechea mea este numărul cincisprezece, spuse hotărât.
Tinerii din sală l-au aplaudat, dându-şi seama că o lăsase să câştige.
- Câştigătoare...Perechea cu numărul treisprezece!
Roberta îşi pierdu controlul, se apropie de el şi-l pocni.
- Canalie! şuieră printre dinţi.
- Prietenul la nevoie se cunoaşte! interveni Radu sarcastic.De ce dracu ai mai concurat dacă ne-ai lăsat să câştigăm? N-a fost corect din partea ta...
- Nu...a fost corect din partea voastră că aţi trişat.
- Bine, recunosc că eşti câştigătorul concursului. Mulţumit piticanie?
Roberta se retrase. Îi dăduse o lecţie pe cinste făcând-o să se simtă jenată.
Căştigătorii îşi ridicară premiul împărţindu-l cu prietenii celor doi concurenţi.
- Pentru câştigători! spuse Traian bine dispus şi bău o geam cu bere pe nerăsuflate.
- Pentru necontestabila învingătoare şi concubinul ei, pentru corectitudinea şi fineţea de care a dat dovadă câştigând cinstit acest concurs! o ironiză Mario.
Roberta se ridică nervoasă şi îi turnă toată berea în cap, care i se scurse pe faţă şi pe haine.
Ileana strânse din ochi ştiind că Mario nu va lăsa astfel lucrurile. Nu dorea să vadă riposta lui.
Un hohot puternic de râs se auzi venind dinspre masa lui Sugativă.
Mario era roşu de furie. Toţi hohoteau de ridicolul situaţiei, mai puţin prietenii săi.
- Acum vei dansa cu mine aşa ud cum sunt, dacă nu vrei să-ţi berea în cap! o ameninţă el.
Îşi şterse faţa şi părul de rochia ei, o luă de mână şi porni spre ringul de dans. Ea stătea dreaptă, rigidă, ţinându-şi mâinile pe lângă corp, crezând că având această atitudine, îl va determina să renunţe.
- M-ai conceput de râs, eşti mulţumită?
Îi venea să plângă. Regreta că făcuse gestul acela.
- Uită-te cum ne privesc cu batjocură! Uită-te când îţi spun! insistă el întorcându-i forţat capul spre mese.
- Mario, te rog, vreau să merg acasă!...
- Nu iubito...tocmai acum când am început să ne distrăm mai bine? N-ai vrut tu să fi în centrul atenţiei? Iată că ai reuşit, spuse necruţător. Vei simţi şi tu privirile lor...sau ţi-e ruşine cu o piticanie ca mine?
Ea încercă să se elibereze din strânsoarea lui, dar nu reuşi.
- Rămâi aici! Ce, îţi vine să plângi? Şi mie...
- Ăştia-s ăia cu berea? auzi ea vocea unei fete ce se legăna în braţele partenerului său.
- Da. Probabil că la Bucureşti e la modă să-i torni bărbatului berea în cap, cândva să danseze cu tine. Ce penibil...
- Mario, nu mai suport!...
- Dacă îmi ceri iertare şi mă săruţi, mergem acasă.
Toate perechile se învârteau în jurul lor, privindu-i curioşi pe cei doi amorezi berificaţi. Roberta ajunsese la capătul puterilor. Se văzu nevoită să capituleze.
- Mario, iartă-mă!
Îl sărută fugar pe obraz.
- N-ai fost convingătoare...
- Şi ce-ai vrea, să-ţi cad în genunchi?
- Nu, dar am pretenţia că stau lângă o fiinţă, nu lângă un pom. Cât timp ai dansat, ai stat ţeapănă.
,,Şi de ce nu! doar îl iubesc...'' Îl îmbrăţişă şi-l sărută prelung, legănându-se în ritmul melodiei.
- Acum e bine?
- Eşti o actriţă grozavă, dar treacă de la mine...
- Dar nu m-am prefăcut, serios...
- Atunci bate nasu'!
- Nu, încă mai sunt supărată pe tine.
- Vezi? Ştiam eu. Să mergem acasă, ajunge!
- Dar vreau să mai dansăm puţin, insistă ea.
- Eu nu mai pot persistă aşa ud şi duhnind a bere.
Părăsiră ringul de dans, retragându-se la masă. Acolo îi aştepta Radu.
- Îmi acorzi un ultim dans?
Roberta îl rugă din priviri să o lase. Mario acceptă lipsit de chef.
- Dacă e ultimul, fie... te-aştept afară. Salut prăjină! Neîncântat de cunoştinţă!
Radu spumega, dar se abţinu, dorind să-şi impresioneze noua achiziţie.
- Hăăă! Ie-te-l şi pe prostănac strigă Sugativă, când îl văzu pe Mario.
El coborî scările clubului, îndreptându-se înspre prietenii săi, minus să-l bage în seamă pe cel care de abia se ţinea pe picioare.
- Băi, ţi-a suflat bucăţica de sub nas. Ha, ha, ha! Bine ţi-a făcut...nu-i de tine...piticanie!
- Vezi-ţi de băutura ta, beţivanule! Aia-i de nasul tău...
- Cu cine vorbeşti tu, mă, aşa? îl întrebă, repezindu-se la el.
Traian îi tăie calea. Sugativă se izbi de pieptul lui ca de un zid.
- Unde te grăbeşti, baby? Mai vrei o partidă de s*x cu regina furnicilor?
- Dă-te-n puii mei, că te pocnesc, lunganule! Nu te băga!
Dintr-un pumn, Traian l-a trimis la pământ.
- Traian, să mergem! interveni Roberta care tocmai îşi făcu apariţia. Lasă-l!
- Vezi ce se întâmplă? Numai din cauza ta, îi reproşă Mario. Dacă ai fi mers de la început cu noi, n-am fi ajuns aici...
- Nu ţipa la ea, puştiule!
- Nu-mi mai spune puştiule că...
- Că ce, puştiule? Te pomeneşti că te dai la mine.
Mario nu mai rezistă şi se repezi la el. Acesta îl opri ţinându-l la distanţă cu o mână, pe care i-o propti în frunte. Se simţea caraghios în postura aceea, încercând să lovească zadarnic, fără să-l atingă măcar.
- Când oboseşti să-mi spui, piticanie, râse Radu.
Mihai ar fi intervenit, dar ştia că Mario n-ar fi apreciat deloc gestul său.
Traian se îndreptă spre intrus.
- Gata, frate,ajunge! Te-ai distrat destul. Du-te-n măta! îl provocă uriaşul. Dacă eşti tare-n cohones, de ce nu te pui cu unul de teapa ta?
- Niciunul nu este de teapa mea. Ăsta e un pişşşpiriu, iar tu, un prost...Îi întoarse spatele, stând cu faţa către Roberta. Să încheiem acest bâlci ieftin...Rămâne cum am stabilit, la zece vin să te iau şi mergem la film.
- Nu merge nicăieri cu tine. Poate n-ai observat că suntem împreună, spuse Mario iritat la maxim.
- Ba da, după berea din capul tău.
Mario îl îmbrânci, Radu îl pocni cu sete direct în faţă. Traian stătea în spatele lui. Îl atenţionă cu o contact uşoară pe umăr, iar când acesta întoarse capul, uriaşul îl mângâie cu un cot în gură şi doi pumni în stomac, punându-l la pământ. Sugativă şi prietenii s-au năpustit pe Traian, încercând să-l trântească. Nelu a venit în susținerea prietenilor săi. Ăsta nu avea pumn, ci bardă, casma...lovea ca ciobanul cu măciuca. Dăruia cu plăcere- când în stânga, când în dreapta, secerându-i ca pe muşte cu pliciul, strivindu-i când de gard, când de copaci.
- Mario, fi vigilent în spate!...strigă Ileana...
Nu apucă să termine ce avea de spus. Îl văzu pe Sugativă agăţându-se de gâtul prietenului ei şi scoţând un cuţit.
- Traiaaaan, are cuţit...
În clipa următoare uriaşul se năpusti ca un bolid asupra atacatorului.
Sugativă se sperie văzându-l cum vine. Ridică mâinile deasupra capului, aruncând cuţitul cât colo. Arăta ca o gaină fugărită de cocoş.
- Să moară mama, ia-l tu...ţi-l fac cadou! Nu da frate, nu da!...
Era prea târziu, taurul scotea flăcări pe nas. În câteva secunde Traian îl lăsă în pielea goală făcându-l de râs.
- Taie-o Gogule! să nu mă superi mai rău, că te bag în urzici, aşa cum eşti şi ţi-o trag...
Sugativă fugea de-i sfârâiau călcâiele, acoperindu-şi odoarele.
- Eşti un om mort! strigă cât îl ţinea gura...Mort, auzi, mort!
- Acum vin, iubire mică şi blondă, strigă râzând uriaşul...aşteaptă-mă că vin!
- Terminaţi, sălbaticilor! Unde-i Mario?se lamentă Roberta îngrozită de ceea ce văzuse.
- L-am pus la respect, spuse Radu arătând spre scară.
Ea alergă într-un suflet la el. Încercă să-l ajute să se ridice. Era plin de sânge şi avea hainele sfâşiate.
- Ia-ţi mâinile de pe mine, o respinse categoric.
- Ce i-ai făcut idiotule? Unde te crezi, de loveşti în halul ăsta? ţipă furioasă la Radu.
- Vă meritaţi unul pe celălalt, spuse acesta dezamăgit şi dispăru.
Porniră spre case. Era o noapte înstelată. Luna, blitzul cerului, lumina pământul. Câinii lătrau împătimiţi, auzind voci pe uliţă. Umbra copacilor adormiţi, se revărsa pe şoseaua pustie, ca nişte fantome imense, legănându-şi plictisite braţele, mişcate de adierea vântului primăvăratic. Un concert de greieri, percuţie naturală trubadură, acompaniază muzica paşilor, în murmurul somnoros al firelor de iarbă.
Mario se opri la o fântână, scoase apă şi se spălă pe faţă. Ea îl şterse cu un şerveţel parfumat. Sângera uşor.
- Uite, ţine aşa! îl sfătui.
Se agăţă de gâtul lui.
- Mario, iartă-mă! Recunosc, am fost rea.
El încercă să-i desprindă mâinile. Reuşi, o împinse. Se dezechilibră, tocul pantofului drept se rupse şi căzu.
- Brută!
- M-am săturat de tine. Nu te mai vreau. E prea târziu pentru regrete şi pentru a încerca să te apropii de mine. Ai înţeles? Nu te mai vreau, spuse răspicat şi plecă.
- Mario, stai, aşteaptă-mă, te rog!
El îşi continuă drumul fără să privească în urmă, privat de să fie impresionat de rugămintea ei. Ea rămase acolo jos, căzută în şanţ şi începu să plângă. Ştia că se va întoarce după ea.

va urma

Mă iubeşte...nu mă iubeşte...