FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: ASGASAR

Trimis: 19/05/2008 17:14

Uşa hanului s-a deschis larg şi a intrat un moşneag . Gârbovit de ani şi de greutatea propriului corp acesta schiopǎtǎ mai mult pânǎ la o masǎ retrasǎ si liberǎ , locul unde bea în fiecare searǎ câteva pahare. Pǎrul il avea cenusiu , faţa unsuroasa pǎrea nespǎlatǎ de zile bune, ca de altfel si hainele care erau vechi, rupte de atâta purtat şi prinseserǎ nuanţa maronie a jegului. Cu nimic mai prejos decat mare parte din dintre cei ce veneau seara sǎ petreaca în acel han. Numele bǎtrânului era necunoscut insǎ porecla sa Umbrǎ Grea încǎ îi fǎcea pe cei care îi cunosteau faptele sǎ-şi verifice banii,inelele, sau alte bunuri valoroase pe care theoretic le aveau asupra lor. Fusese cel mai mare hoţ care traise vreodata in Nulmin şi spre surprinderea şi mânia victimelor sale trǎia liber, colindând strazile ziua şi noaptea dupǎ ce îşi cumparase viaţa de la vrǎjitori.Iar dupǎ aceea înţelegere nimeni nu vroia sǎ se punǎ rǎu cu Doar Umbra cum fusese reporeclit în deradere nemaifiind practic decât un bǎtrân jegos şi beţivan.
Doar Umbrǎ se aşezǎ la masa lui şi-i fǎcu semn hangiului sǎ se apropie. Câteodatǎ era însoţit de strǎini însǎ mai mereu bea singur cǎci nici unul dintre localnici nu vroiau sǎ intre în vorbǎ cu el darǎmite sǎ stea la masǎ cu el.Şi în aceea searǎ avea sǎ-şi înece amarul singur.
Cât despre jupanul Delmark atâta timp cât bǎtrânul îi plǎtea bǎutura şi cum nu provoca sau nu era sursa la nici un scandal nu-l interesa de restul poveştii.
Pentru Aeliu prezenta acelui bǎtrân îi atragea de fiecare datǎ atenţia fǎcându-l sǎ tresarǎ din gândurile sale negre. Cǎzuse inconştient în lupta cu delurii şi nu şi-a revenit decât trei sǎptǎmâni mai târziu. În tot acest timp se întâmplaserǎ o multime de lucruri şi nimic nu-I mai stǎtea în putere sǎ facǎ: Urad era ţinut prizonier pentru vigoare magicǎ într-un oraş care dupǎ delur era undeva în aer plutind numeroase picioare deasupra Cǎmpiei Kapal , bunicul sǎu dispǎruse ,cel mai probabil dupǎ pǎrerea multora rǎmaşitele arse ale bǎtrânului nu mai fuseserǎ identificate ca de altfel o mulţime de alţi oameni. Focul adus de deluri asupra satului Pesaton fusese aşa de nǎpraznic încât fǎcuse una cu pǎmântul majoritatea caselor. Totuşi Aeliu spera sǎ fie în viaţa cǎci casa lor impreunǎ cu atelierul erau printer puţinele care nu fuseserǎ înghiţite de flacǎri . Tot ce mai avea acum era prietenia cu Jam si Omea , a cǎrei faţǎ a recunoscut-o cǎnd a deschis pentru prima oarǎ ochii cand şi-a revenit.
Fǎrǎ sǎ o întrebe aceasta i-a povestit ce s-a intamplat In acea noapte.
-Atunci a fost ultima oarǎ îndată ce l-am vǎzut pe dragul meu de Urad , şi nici nu o sǎ-l mai vǎd vreodatǎ! Terminǎ povestea Omea izbucnind în plans.
Aeliu remarcǎ într-o clipǎ dialogul avut cu delurul şi zise:
-Urad nu e mort!
-Ce?tresǎri Omea tulburatǎ în suferinţa ei de o razǎ de speranţǎ
Aeliu nu-i dǎdu nici o explicaţie , în schimb începu un mic interogatoriu. Aflǎ din rǎspunsurile Omeei cǎ nici pǎrinţii ei nu supravieţuiserǎ şi împreunǎ cu Jam au pǎrǎsit rǎmǎşiţele încǎ fumegânde ale satului Pesaton , ca dealtfel toţi cei care au supravieţuit şi s-au dus în Nulmin. Aici locuia un foarte bun prieten al gǎrzilor regale , jupanul Delmark care tinea deschis şi ziua şi noaptea Hanul Vinişor. Acesta fusese deacord sǎ-i adǎposteascǎ şi sǎ-l îngrijeascǎ pe Aeliu în schimb Omea urma sǎ ajute la bucatǎrie ori unde mai era necesitate de ajutor. Cât despre Jam nu stǎtuse în Nulmin decât câteva zile când venise Conducatorul şi-l luase fǎrǎ sǎ îl lase sǎ le spunǎ unde avea sǎ se ducǎ ori cât avea sǎ lipseascǎ.
Aeliu încercǎ sǎ se ridice şi zise:
-Trebuie sǎ gǎsesc un mod de al elibera pe Urad!
-Dar Jam nu stia nimic despre Urad,se mirǎ Omea.
-Da, pentru ca el nu a auzit ceea ce am auzit eu, zise Aeliu gândindu-se cǎ folosise greşit cuvântul “auzise”, orice altceva însǎ nu auzise ceea ce aflase de la delur.
-Întradevǎr , altfel cu siguranţǎ mi-ar fi spus.Totuşi ce ştii despre Urad? întrebǎ Omea lǎsând sǎ se citeascǎ în ochii ei roşii, parcǎ sticloşi o bucurie nesperatǎ.
-Demonii l-au luat cu ei când au plecat din Pesaton însa cândva sǎ îi ajungem din urmǎ l-au dat unor creature care acum îl ţin prizonier.
-Ce fel de creature?Şi de ce îl tin prizonier?îl asaltǎ cu intrebǎrile Omea.
Aeliu ar fi putut sa-I dea un raspuns daca nu complet cep puţin adevǎrat însǎ se abtinuse. Era bine cǎ Omea recâstigase o speranţǎ perduta zile bune în urmǎ aşa cǎ nu mai era cazul sǎ o înrgeuneze cu restul detaliilor.Neştiinţa în acest caz avea sǎ fie mult mai uşor de suportat deât lucrurile pe care îl consumau pe el.
Stǎtea ore întregi pe gânduri fǎrǎ însǎ sǎ reuseascǎ sǎ se concentreze la ceva anume. Simţea în sinea sa o mare durere provocatǎ de înfrângeera pe care o suferise în lupta cu delurul.Era mai mult ca sigur cǎ demonul care fusese vinovat pentru distrugerea satului Pesaton scǎpase nepedepsit.
-Hei ,strigǎ la el jupanul Delmark , du sticla şi paharul asta la masa aeea , şi arǎtǎ cǎtre Doar Umbra.
Aeliu tresǎri parcǎ deranjat dintr-o activitate deosebit de importantǎ şi fǎcu întocmai ceea ce i se ceruse. Simţea cǎ încǎ nu şi-a revenit complet aşa cǎ pierdea momentul la han îndeplinind îndatoririle pe care i le dǎdea hangiul.
Puse sticla şi paharul pe masǎ în faţa bǎtrânului Doar Umbra fǎrǎ sǎ-i dea vreoatenţie şi vru sǎ se întoarca la gândurile sale.
-Nu te simţi prea bine bǎiete, zise bǎtrânul cu o voce rǎguşitǎ.
Aeliu se întoarse cǎtre bǎtrân şi-i rǎspunse:
-Întradevǎr, am fost bonlav zile bune şi chiar daca mi-am revenit la suprafaţa în partea interioară încǎ nu.
-Nici la suprafaţǎ nu arǎţi prea bine. Ia un loc!zise Doar Umbra şi privindu-l cu uimire şi plăcere pe Aeliu cum se aseazǎ la masǎ continuǎ:se pare cǎ nu esti de prin pǎrtile astea!
-Sunt din Pesaton, mai bine zis , am fost!
-Satul care a fost distrus de demoni, tresǎri dintr-o data Doar Umbra. Multe zvonuri si poveşti am auzit dspre asta. Însǎ cel mai impresionantǎ este povestea unui tânǎr tâmplar care a trecut prin focul aruncat de cǎpetenia demonilor , foc ce i-a trântit pe alti cinci barbaţi printre care si Lordul acestui oras si Conducǎtorul Gǎrzilor Regale şi cu mâinile goale s-a aruncat asupra demonului.
-Pǎcat cǎ nu a reuşit sǎ-l învingǎ, zise cu regret Aeliu.
-Ştii şi tu povestea ?De fapt, ce mǎ mirǎ?Cred cǎ toţi o ştiu!
-Da?fǎcu surprins Aeliu nevenindu-i sǎ creadǎ de popularitatea pe care ar fi avut-o.
-Da, şi faptul cǎ javra de demon a scǎpat nu e decât o amânare a mortii lui. Lordul Camad încǎ îl urmǎreşte şi îl cautǎ şi pe zi ce trece armata lui se întǎreşte cu trupe din toate ţinuturile. Vestea acestui atac a ajuns şi la rege şi nici acestuia nu i-a cǎzut prea bine.Se zice cǎ îşi pregǎteşte o mare armatǎ cu care sǎ ii atace pe demoni.
Glasul bǎtrânului devenise slab, şoptind mai mult ultima propoziţie ca şi când ar fi fost un mare secret. Aeliu însǎ nu zise nimic.
-Revenind la tine, cum te chemǎ ?Familia ta a scǎpat cu viaţǎ ?
Aeliu omise sǎ îi spunǎ numele şi se mulţumi sǎ rǎspundǎ la a doua întrebare:
-Nu ştiu, mulţi spun ca si-au gǎsit sfârşitul în focul ce a mistuit satul . Eu totuşi sper sǎ îi revǎd intr-o zi!
-Bine faci , aprobǎ Doar Umbra.Speranţa îl face pe om sǎ facǎ multe gerşeli însǎ dacǎ eşti atent poţi sǎ le eviţi.
Aeliu nu întelese cu exactitate sensul acestor vorbe si înterbǎ:
-Dar pe tu cine eşti?
-Cine sunt?repetǎ acesta apǎrǎndu-i pe buze un surâs ,gândindu-se de câte ori ocolise sǎ rǎspundǎ la aceastǎ înrebare , cum dealtfel avea sǎ facǎ şi acum.Cine am fost poate , cǎci cine sunt acum nu sunt decât un bǎtrân jegos respins de majoritatea oamenilor.Dar totuşi nu mi-ai spus cum te cheamǎ.
-Ma numesc Aeliu!
Doar Umbra rǎmase cu gura cǎscata şi cu vǎditǎ admiraţie în ochi pentru tânǎrul ce stǎtea lângǎ el.

Trimis: 25/05/2008 23:01

Aeliu fu surprins de mina pe care o facuse Doar Umbra insa nu apuca sa se bucure prea mult de admiratia acestuia caci jupanul Dalmark il chema.
-Imi pare bine ca te-am cunoscut , zise Doar Umbra in timp ce Aeliu se ridica de la masa.
-Si mie imi pare,raspunse politicos Aeliu.
Hanul privit deafara parea in comparatie cu cladirile din jur o cladire ingusta si inalta insa daca intrai te trezeai intr-o incapere larga si marunta . Era numita Sala Mare si era mai mult decat un han si o bodega in acelasi timp. Doisprezee mese inghesuite in trei randuri a cate patru , impreuna cu scaunele constituiau in mare mobilierul acestei incaperi. La una dintre mese statea hangiul avand grija de o multime de cani, sticle si pahare iar restul erau aproape seara de seara ocupate in mare parte de localnici.
Din Sala Mare intrai intr-un hol mic unde se faceau patru usi :una ducea pe scari la etaj unde se aflau patru incaperi pentru drumetii ce stateau noaptea la han , doua dintre usi duceau catre dormitorul hagiului si al nevestei sale iar cealalta era camera unde dormea fica lor.Ultima usa ducea catre o bucatarie larga , cladire ce fusese alipita apoi de cladirea principal.
Aeliu isi facu loc printer mesele aglomerate si se intoarse la jupanul Dalmark . Acesta il apuca de ceafa ii aduse urechea dreapta aproximativ de gura lui si-i sopti:
-Sa nu te mai vad ca stai de vorba cu acel batran, se zice ca e blestemat, nu ai vazut ca nimeni nu vorbeste cu el?
Aceste cuvinte nu sunasera catusi de putin bine in urechile lui Aeliu. Schimbase cateva replici cu acel batran insa avusesera un rezultat enorm asupra lui. Ii spusese ceva ce nimeni nu o facuse pana atunci ,asta chiar daca batranul Doar Umbra nu stia cine este:il facuse sa realizeze ca numai el se considera vinovat pentru infrangerea pe care o suferise in fata danarului.,nu si ceilalti , din împotriva , ii apreciau eforturile pe care le depusese in lupta.
Vazand ca nu zice nimic hangiul continua:
-Dute si mananca impreuna cu fetele , stau eu in tura.
Cand spusese fetele hamgiul se referise la sotia si fica sa si la Omea. Obisnuiau sa manance impreuna dimineata , seara insa mancau mai mult cand apucau. In acea seara insa inafara de hangiu se stransesera cu toti in bucatarie.
Aeliu cat tranversara holul se transforma dramatic , dintr-o data nu mai parea oboist si lipsit de viata , ochii sai capatasera o voiosenie de copil mic, alura sa aducea cu ce a unui maresal ce se intorcea victorios dupa o mare batalie in fruntea oastei sale , chiar si constitutia corpului parea dintr-o data mai sanatoasa si mult mai puternica.
Aceasta schimbare nu ramase neschimbata. Omea zambi vazandu-l pe Aeliu pe care il stia ea cand colinda ulitele impreuna cu Urad , jupaneasa Dela il invita la masa fara insa sa poata sa se abtina sa nu zica:
-Vai, dar ce leac miraculous ai luat, cine ti l-a dat?
In schimb fata hangiului cunoscu un process invers ca a lui Aeliu, se mohori dintr-o data si-si duse mana la frunte , defapt acoperindu-si ochii ca sa nu il mai vada pe Aeliu.