 |
 | ANA BLANDIANA |  |
|
Raluca
Vizitator
|
|
Ana Blandiana (1942 - ...)
Pãrinþii Ora spitalelor Ar trebui Cãlãtorie Dorinþa Aceastã plutire În somn Când voi fi-mbãtrânit destul Veºmânt Zbor Singurãtatea Întrebãri -------------------------------------------------------------------------------- Pãrinþii Pãrinþii fac totul oricând pentru noi - Ne nasc ºi ne cresc mai mari decât ei, Rãmân apoi cu discreþie în urmã, Nu ne deranjeazã de obicei. Li-e ruºine cã sunt prea bãtrâni, prea bolnavi, Pentru noi prea modeºti ºi prea simpli pãrinþi, Vinovaþi pentru timpul pierdut Ne privesc în tãcere cuminþi. Apoi îºi mutã privirea în stea, Când raza-nglodatã de cer se subþie. ªi, obosiþi, nu pregetã-o clipã Sã ni se aºeze în pãmânt, temelie. Din volumul „Cãlcâiul vulnerabil”, 1966 -------------------------------------------------------------------------------- Ora spitalelor Pãstraþi un moment de tãcere Pentru ora spitalelor, Ora în care toate spitalele lumii aºteaptã, Când bolnavii se ridicã pe jumãtate în paturi, Sã poatã vedea dacã uºa pentru ei se deschide. În ora aceea spre spitale alunecã dulciuri, Se rostogolesc portocale pe caldarâm într-acolo, Borcane cu gem ºi compot, ciocolatã - Atâtea metafore pentru dragostea prietenilor. Bolnavilor li s-a interzis consumul de dulciuri ªi se ridicã pe jumãtate în paturi sã vadã Prietenii înºiºi intrând, Dar prietenii sunt ocupaþi, ªi chiar de-ar veni, portarul pãzeºte intrarea. Bolnavii – e tot ce pot face – aºteaptã, de aceea Pãstraþi un moment de tãcere Duminica între douã ºi patru. Din volumul „Cãlcâiul vulnerabil”, 1966 -------------------------------------------------------------------------------- Ar trebui Ar necesită sã ne naºtem bãtrâni, Sã venim înþelepþi, Sã fim în stare de-a hotãrâ soarta noastrã în lume, Sã ºtim din rãscrucea primarã ce drumuri pornesc ªi iresponsabil sã fie doar dorul de-a merge. Apoi sã ne facem mai tineri, mai tineri, mergând, Maturi ºi puternici s-ajungem la poarta creaþiei, Sã trecem de ea ºi-n iubire intrând adolescenþi, Sã fim copii la naºterea fiilor noºtri. Oricum ei ar fi atunci mai bãtrâni decât noi, Ne-ar învaþa sã vorbim, ne-ar legãna sã dormim, Noi am dispãrea tot mai mult, devenind tot mai mici, Cât bobul de strugure, cât bobul de mazãre, cât bobul de grâu... Din volumul „Cãlcâiul vulnerabil”, 1966 -------------------------------------------------------------------------------- Cãlãtorie Umblu prin mine Ca printr-un oraº strãin În care nu cunosc pe nimeni. Seara mi-e teamã pe strãzi ªi-n dupã-amieze ploioase Mi-e frig ºi urât. Nici o dorinþã de-a cãlãtori, Când ºi numai trecerea drumului E aventurã, Nici o amintire din alte vieþi Întrebãrii «De ce-am fost adusã aici?»... Din volumul „A treia tainã”, 1969 -------------------------------------------------------------------------------- Dorinþa ... Sã fie o dimineaþã copilãroasã ºi moale Prin care, trecând, lumina sã scoatã Foºnet de frunzã uscatã; Sã miroase-n odaie A creioane ascuþite prelung Si-a hârtie neînceputã; Din gânduri, din dragoste Sau numai din somn trezindu-mã Bucuroasã, buimacã, Sã trag pe mine o hainã, Sã ies nãucitã în stradã Cu picioarele goale-n pantofi ªi sã întreb fericitã: ªtiþi cumva în ce an suntem? Din volumul „A treia tainã”, 1969 -------------------------------------------------------------------------------- Aceastã plutire Ce poate fi fericirea, Dacã nu aceastã plutire, Printre fructe ºi frunze, În raza de miere prãfoasã, foºnind Pe locul vrãjit unde viaþa sfârºeºte Dar nu-ncepe moartea ªi-ntre ele e numai Un limpede jind Cu miros de prune urcând spre alcool, De fum ºi de iarbã uscatã? Ce poate fi fericirea Dacã nu sã adormi, Aºteptându-þi sfârºitul, În septembrie, Într-o livadã? Din volumul „Somnul din somn”, 1977 -------------------------------------------------------------------------------- În somn În somn Mi se întâmplã sã þip, Numai în somn, ªi-nspãimântatã de-ndrãznealã Mã trezesc - În liniºtea disciplinatã a nopþii, Încerc sã aud Þipete-n somnul vecin. Dar vecinii-nþelepþi Nu þipã decât când sunt siguri Cã viseazã cã dorm, În somnul din somn, Unde nimeni n-aude κi dau drumul la gurã. Ce neocupat vacarm Trebuie sã fie acolo, În somnul din somn. Din volumul „Somnul din somn”, 1977 -------------------------------------------------------------------------------- Când voi fi-mbãtrânit destul Când voi fi-mbãtrânit destul Sã nu îmi mai doresc sã mor O sã mã sui într-un pãtul Cu mireasmă bun, adormitor De grâu încins sub bolþi de stuh, De floarea-soarelui uscatã, De praf bãtrân ºi de vãzduh Pe care-l ºtiu de altãdatã; O sã mã-ntind printre grãmezi Fãrã dorinþe, fãrã gând ªi nici mãcar n-o sã visez Perechi de vorbe-alunecând; În dulcele coºciug de boabe Voi sta zâmbind cu ochii-nchiºi, O sã îmi joace pe pleoape O razã din acoperiº; Uimitã fãrã de pricinã Din îndată ce în când o sã adorm, Mã va trezi câte-o albinã Cu bâzâitul ei enorm, Curând miresmele vecine Mã vor topi în sinea lor, Voi fi bãtrânã, va fi bine ªi nu-mi voi mai dori sã mor. Din volumul „Somnul din somn”, 1977 -------------------------------------------------------------------------------- Veºmânt Uneori dimineaþa Mã trezesc îngheþatã ªi, pe jumãtate adormitã încã, Trag, somnoroasã ºi zgribulitã, pe mine Trupul meu tânãr, Cald, mãtãsos, În care mã învelesc Clãnþãnind copilãreºte din dinþi, Fericitã cã încã o zi, O zi întreagã Voi fi La adãpost de veºnicie. Din volumul „Ochiul de greier”, 1981 -------------------------------------------------------------------------------- Zbor De boala de care sufãr Nu se moare, Ci se trãieºte - Substanþa ei este chiar eternitatea, Un fel de cancer al timpului Înmulþindu-se din sine fãrã oprire E o boalã impecabilã, O suferinþã perpetuã ca o vocalã de sticlã Laminatã în vãzduhul asurzitor, O cãdere Cãreia, numai pentru cã e fãrã sfârºit, I se spune zbor. Din volumul „Ochiul de greier”, 1981 -------------------------------------------------------------------------------- Singurãtatea Singurãtatea e un oraº În care ceilalþi au murit, Strãzile sunt curate, Pieþele goale, Totul se vede deodatã Dilatat în pustiul Atât de limpede sortit. Singurãtatea e un oraº În care ninge enorm ªi nici un pas Nu profaneazã lumina Depusã în straturi, ªi numai tu, ochiul treaz Deschis peste cei care dorm, Priveºti, ºi-nþelegi, ºi nu te mai saturi De-atâta tãcere ºi neprihanã În care nimeni nu luptã ªi nu e minþit, Unde-i prea clarã Ca sã mai doarã Pânã ºi lacrima de animal pãrãsit. În valea Dintre suferinþã ºi moarte, Singurãtatea e un oraº fericit. Din volumul „Ochiul de greier”, 1981 -------------------------------------------------------------------------------- Întrebãri De ce nu se-amestecã totul? De ce nu se-acoperã Pielea lucioasã a pamântului cu blanã? De ce nu rãsare iarba verde ºi fragedã Pe spinarea fierbinte a fiarelor din pãduri? De ce nu le extind pomilor aripi ªi pãsãrilor rãdãcini? De ce nu ciripesc pietricelele fericite De pe marginea râului? Eu de ce nu învãþ sã urãsc? Eu de ce? - O, Doamne, ce copil obositor, Ofteazã îngerul. Din volumul „Stea de pradã”, 1985 Sursa : http://cerculpoetilor.net/ |
|||||||||||
|
|||||||||||||
 |
| |
|
bad biatch
Administrator
 
|
|
Copilãrie
Descântec de ploaie Dans în ploaie Cântec de miner tânãr Toate apartinand volumului "Persoana întâia plural" (1964) Copilãrie Din oglindã mã privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctã, Inima-apãsa pe clape grav ªi-ncerca sã-aparã în oglindã. N-am vãzut-o niciodatã, dar ºtiam, Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, cã-i ascunsã (Precum inima salcâmului din geam Coºul pieptului de crengi o face frunzã). Mã-ntrebam de unde l-a-nvãþat ºi dacã E aievea cântu-i uniform, ªi ca nu cumva în somn sã tacã, Mi-era fricã seara sã adorm. ********************************************************** Descântec de ploaie Iubesc ploile, iubesc cu patimã ploile, Înnebunitele ploi ºi ploile calme, Ploile feciorelnice ºi ploile-dezlãnþuite femei, Ploile proaspete ºi plictisitoarele ploi fãrã sfârºit, Iubesc ploile, iubesc cu patimã ploile, Îmi place sã mã tãvãlesc prin iarba lor albã, înaltã, Îmi place sã le rup firele ºi sã umblu cu ele în dinþi, Sã ameþeascã, privindu-mã astfel, bãrbaþii. ªtiu cã-i urât sã spui "Sunt cea mai frumoasã femeie", E urât ºi poate nici nu e adevãrat, Dar lasã-mã atunci când plouã, Numai atunci când plouã, Sã rostesc magica formulã "Sunt cea mai frumoasã femeie". Sunt cea mai frumoasã femeie pentru cã plouã ªi-mi stã bine cu franjurii ploii în pãr, Sunt cea mai frumoasã femeie pentru cã-i vânt ªi rochia se zbate disperatã sã-mi ascundã genunchii, Sunt cea mai frumoasã femeie pentru cã tu Eºti departe plecat ºi eu te aºtept, ªi tu ºtii cã te-aºtept, Sunt cea mai frumoasã soție ºi ºtiu sã aºtept ªi totuºi aºtept. E-n aer miros de dragoste viu, ªi toþi trecãtorii adulmecã ploaia sã-i simtã mirosul, Pe-o asemenea ploaie poþi sã te-ndrãgosteºti fulgerãtor, Toþi trecãtorii sunt îndrãgostiþi, ªi eu te aºtept. Doar tu ºtii - Iubesc ploile, Iubesc cu patimã ploile, înnebunitele ploi ºi ploile calme, Ploile feciorelnice ºi ploile-dezlãnþuite femei... ********************************************************** Dans în ploaie Lãsaþi ploaia sã mã îmbrãþiºeze de la tâmple pânã la glezne, Iubiþii mei, priviþi dansul asta nou, nou, nou, Noaptea-ºi ascunde ca pe-o patimã vântul în bezne, Dansului meu i-e vântul ecou. De frânghiile ploii mã caþãr, mã leg, mã apuc Sã fac legãtura-ntre voi ºi-ntre stele. ªtiu, voi iubiþi pãrul meu grav ºi nãuc, Vouã vã plac flãcãrile tâmplelor mele. Priviþi pânã o sã vi se atingã privirea de vânt Braþele mele ca niºte fulgere vii, jucãuºe - Ochii mei n-au cãtat niciodatã-n pãmânt, Gleznele mele n-au purtat niciodatã cãtuºe! Lãsaþi ploaia sã mã îmbrãþiºeze ºi destrame-mã vântul, lubiþi-mi liberul dans fluturat peste voi - Genunchii mei n-au sãrutat niciodatã pãmântul, Pãrul meu nu s-a zbãtut niciodatã-n noroi! ********************************************************** Cântec de miner tânãr Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre, Cãmaºa de pe mine, iubito, poþi s-o storci, ªi m-am gândit pe ape la inimile noastre, Dar m-ai strigat - tu poþi în orice timp sã mã întorci! - ªi-am revenit din apele albastre, ªi ca dovadã - uite-un pumn de scoici. Azi am umblat, iubito, prin mari ºi-adânci pãduri, Îmi sfâºiarã haina potecile ascunse. ªi m-am gândit prin codri la ochii noºtri puri, Dar m-ai strigat - ºi-n mine chemarea ta pãtrunse; ªi m-am întors din marile pãduri, ªi ca dovadã - iatã-un pumn de frunze. Azi m-am pierdut, iubito, prin straturi mari de timp De pe obraz tu ºterge-mi, iubito, anii bine, Mi se pãrea-n milenii cu tine cã mã plimb, Dar m-ai strigat - ºi glasul þi-ajunse greu la mine ªi m-am speriat cã n-o sã-ajung la timp, ªi-am prins sã-mping mormanele de timp Spre viitor - ºi iatã-mã la tine. |
|||||||||||
|
_________________ [url=http://forumulscriitoriloramatori.myforum.ro/regulamentul-acestui-forum-vt2.html]Regulamentul forumului[/url]
|
|||||||||||||
|
| |
|
just_andra
Membru recent
 
|
|
somnul din somn(1977)
# Iarna stelele # Ninge cu duºmãnie # Avram Iancu # Aud # Cântecul # În satul în care mã-ntorc # Revin în toamnã # Impudice fructe # Pereche # Pastel ----------------------------------------------------------------- Iarna stelele Iarna stelele Sunt atât de departe, Cã nu poþi sã le vezi Prin singurãtate. Iarna mãrile Sunt atât de strãine, Cã nici cursul izvoarelor Nu li se cuvine. --------------------------------------------------------- Ninge cu duºmãnie Ninge cu duºmãnie, Cu urã cade zãpada Peste apele îngheþate cu urã, Peste livezile înflorite din rãutate, Peste pãsãrile înrãite care îndurã. Ninge ca ºi cum prin zãpadã Ar necesită sã se sfârºeascã Viaþa acestui acvatic popor, Ninge cu o încrâncenare Omeneascã, Ninge otrãvitor. Pe cine sã mire? Doar eu mai ºtiu Cã ninsoarea A fost la-nceputuri iubire. E atât de târziu ªi ninge hidos, ªi nu-mi vine-n minte Decât sã aºtept Lupii flãmânzi, Sã le fiu de folos. Iarna morþii Sunt atât de reci, Cã îngheaþã pãmântul Emisferei de veci. ------------------------------------------------------------------ Avram Iancu Dormind înainteazã cântând din fluier stins Învinsul crai al adormirii noastre, În urma lui cresc codri mari de plâns ªi hohotesc nemuritor dezastre. În urma lui se arã solitar de cutremur Pãmântul nostru pustiit de somn ªi singur, sub al zilei roºu tremur, Se seamãnã cu oase vechi de domn. Ar fi destul îndemnul din fluier sã-ºi suspine ªi-ar încolþi pãmântul scârbit rãzboinici grei, Dar el e încoifat c-un roi somnos de-albine ªi-armate are-n turme picotitorii miei; ----------------------------------------------------------------------- Aud Aud cum pãºeºte cineva dupã mine în lunã ªi pune seminþe de flori în urmele tãlpilor mele, Un pas înþelept - albãstrele, Un pas greºit - mãtrãgunã. Aud cum pãºeºte cineva dupã mine în soare ªi pune ouã de pãsãri în urmele tãlpilor mele, Un pas înþelept - turturele, Un pas greºit - cântãtoare. Aud cum pãºeºte cineva dupã mine-n vecie ªi pune cuvinte în urmele tãlpilor mele, Un pas înþelept - ghilimele, Un pas greºit - poezie. ------------------------------------------------------------------ Cântecul Cântecul ãsta îl scriu pe frunze cu-o dudã, În urma mea vin furnici în cohorte ºi-l sorb, Nici o ureche nu va putea sã-l audã ªi tot vãzduhul va fi pentru raza mea orb. Furnicile însã îl vor purta în pãmânt ªi ploile nu vor putea pãtrunde sã-l ºteargã, Seminþele îl vor înþelege cãzând ªi-l va simþi numai fragedul vierme din fragã. Iarba-l va scoate anul viitor la luminã ªi o sã-l creascã ºi-o sã-l usuce soarele, Iar dac-o sã aibã noroc or sã vinã ªi or sã-l pascã somnoroase ºi indiferente mioarele. ----------------------------------------------------------------- În satul în care mã-ntorc În satul în care mã-ntorc Ceasuri cu cuc sfarmã vremea ªi mari bucãþi de tãcere Zac sparte în praful din drum. Àcele se învârt cu hãrnicie, Arãtând mereu ceva de neprivit. Orele au cãzut de mult, Àcele aleargã fãrã sfârºit ªi dezorientat, îndată ce ºi când, Cucul apare ºi-anunþã Sfârºitul lumii, cântând. -------------------------------------- Revin în toamnã Revin în toamnã cum revin acasã Din þãri mai libere ºi mai bogate - ªtiu iarna care vine, ºtiu bruma care cade ªi ceaþa nesfârºitã, nenþeleasã. Dar eu visez amiaza-mbrãþiºatã De frigul dimineþii ºi al serii, Ora de miere, galbena zãpadã Pe care-o ning din crengi învinse merii. Eu plâng de bucurie în lumina Nestinsã încã de uriaºe nopþi ªi-n strugurii zdrobiþi în teasc din vina De-a fi prea buni, prea dulci, prea copþi. ----------------------------------------------------------------- Impudice fructe Impudice fructe crãpate Arãtându-ºi sâmburul gol Înalþã-n vãzduhul pierdut Aburi miraþi de alcool; Miros vegetal de iubire Sub soarele picotitor În care plante de aur Rãsar, dorm o varã ºi mor; Lene fierbinte ºi-adâncã Unde se-opresc ºi albinele, Luminã atât de puternicã, Încât stinge rãul ºi binele Într-o beatitudine Uimitã ea însãºi de sine; Fructe sexuale cu viermi În cãrnile dulci de ruºine... --------------------------------------- Pereche ªi vom rãmâne în eternitate La fel de tineri cum suntem acum Când miezul morþii-n turnul tâmplei bate Plecând pleoape roºii pe gropi adânci, cu scrum? Vom fi ºi-n moarte tot uºor de-nfrânt ªi nu vom înþelege nici atunci Sensul acelui strivitor cuvânt Rotindu-se-n absurdele porunci? Tot tineri ºi frumoºi fãrã-ncetare, Mereu împleticiþi în destul de lungi priviri, Vom fi jertfiþi mereu pe alte-altare ªi neacasã, veºnic nicãiri? ------------------------------------------------------ Pastel Þara mea pãrãsitã de fructe, Pãrãsitã de frunze. Pãrãsitã de strugurii Emigraþi prevãzãtori în vin, Þara mea trãdatã de pãsãrile Rostogolite în grabã Pe cerul mirat ºi încã senin, Veºnic împãcatã, Mirosind a ierburi Care-ºi dau sfârºitu-n soarele domol, Credincioºi pãianjeni Þes pânzeturi albe Ca sã bandajeze Locul frunzei, gol. -------------------------------------------- |
|||||||||||
|
_________________ [URL=http://imageshack.us]  [/URL]
smile...is a beautiful day.. 
|
|||||||||||||
|
 | ANA BLANDIANA | |
|
||
|
|
|