FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Albul rece al nopţii

Trimis: 02/07/2011 00:34

Din vise se trezeşte întâia stea a nopţii
Iar ora urlă de durere
Că i se termină şi viaţa de azi a sorţii.
Strigoi plini de tăcere
Se ivesc în gândurile surde,
Strivite sub povara de a putea gândi
Prea limpede, prea multe.
Şi iar se sting lumini dureroase.
Şi iar se-aprind dureri luminoase.
Cu neputinţa fricii, îngheţul alb al nopţii
Pătrunde oasele-amorţite de neputinţa sorţii.
Şi iar patul pustiu de indiferent ce alinare
E singura-alinare a gândurilor obosite
De viaţa zilei scutit de felinare
Şi negrul soarelui cu razele tocite.

Trimis: 06/07/2011 13:21

marius_1508 a scris:

Din vise se trezeşte prima stea a nopţii
Iar ora urlă de durere
Că i se termină şi viaţa de azi a sorţii.
Strigoi plini de tăcere
Se ivesc în gândurile surde,
Strivite sub povara de a putea gândi
Prea limpede, prea multe.
Şi iar se sting lumini dureroase.
Şi iar se-aprind dureri luminoase.
Cu neputinţa fricii, îngheţul alb al nopţii
Pătrunde oasele-amorţite de neputinţa sorţii.
Şi iar patul pustiu de orice alinare
E singura-alinare a gândurilor obosite
De viaţa zilei fără felinare
Şi negrul soarelui cu razele tocite.

ai un plus la imagini, unele chiar sunt reuşite, dar un mare minus la redactare, trebuie să mai lucrezi, să mai cureţi poemul, e puţin cam sufocat de cuvinte care nu au nici o valoare stilistică şi conjunţiile, domină lipsit de să ajute la ceva. Continuă să scrii şi încearcă să te axezi pe poezia modernistă, anume renunţă la rimă, semne de punctuaţie, milioanele de conjunţii şi balast, uite cum îţi văd eu poezia în rimă albă, e doar o sugestie, nu trebuie să o iei ca atare:

din vise
se trezeşte prima stea a nopţii
în ora care urlă de durere

sfârştul unei zi din derularea
sorţii

strigoi plini de tăcere
iviţi în vise surde strivite
sub povara gândurilor
prea limpezi
prea multe

şi iar se sting lumini dureroase
şi iar se-aprind dureri luminoase

cu neputinţa fricii îngheţul alb
al nopţii pătrunde-n oase amorţite
de neputinţa sorţii iar patul pustiu
de indiferent ce alinare
e singura mândrie din gândul obosit

din viaţa zilei fără felinare
din negrul soarelui pe margine tocit

cam asta ar fi în mare, cele două versuri îngroşate sunt foarte bune, am mai găsit repetiţii redundante, cum ar fi ˝gândul˝, l-ai scris de două sau trei ori în versuri consecutive, nu-i prea frumos.

spor!