|
Merois
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 15/Sep/2011 |
| Mesaje: 21 |
| Localitate: Bucuresti |
|
|
Mi-am zis gata, mi-am propus să mă relaxez. Să ignor mediocritatea fermentată ce mă înconjoară, un fel de naivitate voită, să-i spunem. Doar mi-am propus, nu promit nimic. Astfel se face că după ceva zile de plimbat prin casă, îndestulat de claustrare, m-am încumetat să înfrunt frigul, zăpada şi imbecilii.
E un ritm alert uşor smintit pe care Bucureştiul îl nutreşte iar eu personal nu reuşesc să-l înţeleg pe deplin. Încerc să-mi explic de cele mai multe ori, atunci când mă găsesc pierdut pe venele urbane, unde Doamne iartă-mă tot aleargă chinuiţi oamenii ăştia? Ţâşnesc din autobuze spre gurile de metrou, se calcă-n picioare când urcă-n tramvai, se omoară pentru un loc între uşi în troleibuz. O dispoziČie de panică bulversantă a încătuşat oraşul, se plimbă ca o molimă dintr-un cartier într-altul. Iar dacă asta nu ar fi destul într-un an întreg încât să te năucească, oraşul ăsta mai are câte un clipÄ spasmodic care să augmenteze delirul. Sărbătorile. E facil să intuieşti că se apropie vremea în care vei risipi pe bizarerii sărbătoriceşti, haleu şi alte inutilităţi temporare, tot ce nu ai reuşit să agoniseşti pe parcursul anului. Asta doar datorită inestimabilei administraţii citadine care, cu grijă, plantează instalaţii ştirbe şi alte tâmpenii ce te vor sfida ostentativ pe parcursul întregii perioade, urlând muteşte tocmai ţi-am smuls marafeţii din buzunar pentru a împodobii oraşul, bucură-te!. Însă ce crezi, chiar se bucură. Tot soiul de beculeţe atârnate seduc frunţi înguste, atrag priviri bolânde şi îmbălează guri. Polcuri vădit fermecate, privesc uluite parcă doar cu ocazia sărbătorilor au acces la lumină. Brăduleţi scofâlciţi împodobiţi şi ei, normal, stau precum haraminii şi urmăresc mişcările fiecărui trecător, aşteptând să calce-n picioare orice uitătură nefericită ce are nenorocul să le acorde atenţie. Colinde răsună din toate magazinele, steluţe înfloresc la tot pasul. Întreg oraşul parcă se găseşte într-o stare nevrotică latentă, similară cu starea unui smintit îndopat cu sedative.
Vă asigur că nu deţin capacitatea de a fi posac, sper să mă fac înţeles. Nu detest oamenii veseli sau starea de bine. Însă, rămân perplex în faţa unui om care se bucură la comandă. Iar în toată perioada sărbătorilor, la sfârşitul căreia cei mai mulţi dintre noi rămân anorexici, financiar vorbind, nu reuşesc să pricep de ce bântuie feeria asta îmbătătoare care pe mine mă lasă direct mahmur. Cum de brusc în luna decembrie cei mai mulţi zâmbesc tâmp doar pentru ca o lună mai târziu să se încrunte fioros când îţi fac brânci din autobuz. Îşi înghesuie în frigider toate mâncărurile posibile de-ai spune că în restul anului au ţinut post negru. Se îndoapă şi toarnă în ei ca de exemplu barbarii, râd grotesc, scuipă, înjură, mai mănâncă puţin, se strâng în braţe apoi îşi urează sărbători fericite!. Circ ieftin.
Ce fel de fericire mai e şi asta, sezonieră? Mă îndoiesc că aş putea, până la urmă, să o numesc fericire. E doar o himeră perfidă, profund înrădăcinată în subconştient, ce se activează odată cu clinchetul primului clopoţel plecat la colindat. Blochează şi ultima urmă de gândire, orbind judecata. Lasă în urmă doar carcase umblătoare, în căutare de cadouri, sarmale, piftie, cârnaţi, şorici... în mai puţine cuvinte, merinde si nimicuri de unică folosinţă.
Nu am reuşit ce mi-am propus, încerc altădată, acum mă dor ochii de la toate luminile răspândite pe străzi. Mă retrag în turnul meu de fildeş, a început să ningă.
|
