FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: A doua sansa...(cam dramatic, insa astept pareri)

Trimis: 23/09/2008 09:55

A doua sansa...

Capitolul 1
O orfelina...

Razele palide ale soarelui de iarna isi faceau aparitia pe cerul inca intunecat insinuand grosolan nasterea diminetii la orizontul de catran al orasului. Dintre draperiile grele si sangerii nu se intrevedea insa nici o pata de lumina, ca si cum ziua ar fi tinut doliu dupa moartea soarelui tomnatic.
Pentru a mia oara in caldura culcusului ei, Ria deschise ochii de un albastru patrunzator privind cu nostalgie tavanul imaculat. Amintiri dureroase ii bantuiau mintea impiedicand-o sa se odihneasca, cerandu-i mereu tot mai multe lacrimi drept ofranda. Astfel, bobitele de cristal care ii mangaiau dermă fina a tamplelor se spargeau molcom si tacut de matasea pernei. Insa raul amar continua sa creasca odata cu durerea ce-i pulsa vie in piept incat nereusind sa depaseasca necazul, fata i se schimonosi si-si acoperi ochii cu mainile pentru a izbucni intr-un hohot infundat.
Cu greu reusi fata sa se linisteasca atunci cand, ridicand anevoie o mana ca de plumb, aceasta se intinse spre casul de pe noptiera „Sapte si douasprezece minute” murmurara buzele palide. „ O alta noapte nedormita, o alta zi in care esti singura pe lume...Ria, asa nu o sa o mai poti duce multa vreme” gandi ea in timp ce, ridicata in capul oaselor, isi stergea urmele tristetii de maneca prea lunga a pijamalei. Incetul cu incetul adolescenta se spala, se imbraca si iesi tiptil pe coridorul pustiu in picioarele goale si pantofii in mana.
In lumina rece reflectata in pardoseala curata fata isi continua drumul spre iesire oprindu-se ocazional in fata catorva dintre numeroasele usi insirate de o parte si de alta a holului cel lung. Dintre zecile de copii pe care orfelinatul ii adapostea, doar catorva, Ria reusise sa le castige increderea si prietenia, printre care se afla si o fetita de doar cinci anisori cu par balai si ochi verzi ca smaraldul care se alipise sufletului ei. Cu greu le-ar fi putut cineva desparti, insa asta nu insemna ca nimeni nu incerca. Pentru cateva momente fata se opri intristandu-se, ea parasi mijlocul coridorului si ingenunche langa perete. Acolo, intr-un morman micut stateau imprastiate cateva pene catifelate. Ria inchise ochii si respira adanc incercand sa inghita nodul amaraciunii din gat. Amintirile erau inca vii si proapete, iar incapacitatea adolescentei de a ura le faceau sa devina din ce in ce mai intense. Fericirea pe care o resimtise deunazi cand papagalul ei vorbise a fost fără întârziere umbrita de moartea acetuia. Isi amintea socul de a nu-l mai gasi in cusca, apoi groaza cand ii descoperi penele pe tot intinsul coridorului pentru ca mai tarziu sa-l gaseasca in mainile lui Razvan la cativa metri departare.
Cu fiecare pas fata putea auzi chiraiturile bietului animal din ce in ce mai clar si sudori reci ii acopereau corpul. Cand adolescenta crezu insa ca isi va atinge tinta, ridica ochii de la pasarea neajutorata si observa zambetul plin de venin al baiatului. In acelasi moment un pocnet surd se auzi iar trupul golas al pasari se prabusi tacut pe podea. Socata, fata cazu in genunchi cu ochii deschisi la maxim si mana inclestata pe piept, tremura din toate incheieturile. Fusese puiul ei, o pasare pe care o crescuse si se ocupase de ea, o invatase chiar sa si vorbeasca, iar acum era moarta, din cauza unui om care nu o interesase, un om care nici nu o iubea si nici nu o ura...un om care, insa, nu suporta sa vada pe cineva mai fericit decat el. Si asa fusese dintotdeauna.
Ria trase de cateva ori aer in piept ca pentru a se asigura ca totul fusese doar in amintirea ei si intinse mana dupa o pana aurie. Stiuse dintotdeauna ca viata la orfelinat nu avea cum sa fie numai lapte si miere, insa in acest ultim an pe care l-a petrecut fortat intre peretii lipsiti de caldura unui camin adevarat a inteles tragedia unor minti chinuite de indiferenta umana. Adeseori, Ria se intreba daca avusese vreun sens sau daca meritase sa supravietuiasca acelui accident care ii rapise parintii. De ca trebuisera sa moara? De ce trebuise ea sa mearga la orfelinat? Raspunsul ultimei intrebari era mai mult decat simplu...nu avea inca 18 ani. Neavand nici o alta ruda in viata, adolescanta a fost plasata, gratie averii acesteia, intr-un orfelinat special. Avand sediul intr-un conac somptuos donat de catre un bogatas prin testament, orfelinatul se deosebea de oricare altele prin conditiile extraordinare sustinute tot din donatii generoase. Insa oricat de mari ar fi fost donatiile astea nu puteau cumpara caldura unui camin si cu atat mai putin dragostea de mama, iar din aceste motive marunte Ria se simtea, cu fiecare zi care urmase sederii ei la conac, inconjurata de o haita de sacali gata in orice clipa sa o sfasie. Oftand adanc, ea ridica pana de pe podea si isi mangaie fata cu ea hotarata sa iasa cat mai repede din cosmarul pe care il traia. Tocmai cand se gandea la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca, auzi un zgomot pe care, desi il cunostea prea bine, ii ingheta sangele in vine de fiecare data. Ria se repezi catre usa din mahon sculptat si ramase in afara neindraznind sa intre.
-Elena, murmura fata avand imaginea angelica a fetitei de 5 ani in minte, jur ca te voi scoate de aici, dar inainte trebuie sa vad cum voi iesi eu!
Si Ria intoarse spatele zgomotelor sinistre refuzand sa le lase sa o mai chinuiasca si se indrepta spre scoala.

Trimis: 23/09/2008 09:58

Capitolul 2
„Un vis ciudat sau o zi mai mult decat anormala...”

Un scartait infernal strabatu intreaga gradina cand, in graba, Ria se impinse in poarta imensa din fier...clopoteii de argint rasunara cu glasuri ruginite parca furiosi de a fi fost deranjati din somnul cel adanc. Strangand jacheta mai aproximativ de trup, fata cobora tremurand ultimele trepte ale gradinii de trandafiri. Stia ca e tarziu, mult prea tarziu ca sa se opreasca sa admire pajistea in mijlocul careia se ridica triumfator conacul, insa ceva in interiorul sufletului ii dadea ghes sa stea, sa priveasca, sa isi imprime imaginea cladirii inconjurata de ceata groasa si rece. Asa ca Ria ramase intepenita in mijlocul gradinii cu ochii tinta la constructia mareata cu un aer singuratic, lugubru si atat de trist incat fata simti cum i se ingreuneaza inima si ochii i se intuneca treptat pana ajunge sa vada totul dimprejur in culorile otelite ale argintului invechit. Totul era atat de linistit si de tacut incat parca nu mai exista suflare pe pamant. Nici vantul nu mai vajaia, nici o pasare sau iepuras nu se mai agitau printre frunzele ingalbenite si de mult cazute. Fata se rasuci pe calcaie si iesi fugind pe langa plantele uscate si intunecate, pe langa copacii golasi cu ramuri uscate, intunecate si intinse ca degetele uscate ale vreunui cersetor, afara de pe domeniul orfelinatului in cautarea oamenilor, a vietii, a caldurii sufletesti. Iesi in strada sperand sa auda huruitul masinilor si zgomotul inconfundabil al oamenilor, insa nimic din toate astea nu gasi Ria cand pasi dipserata pe pavajul curat. Aceasta isi iuti pasii cautand din priviri si ascutindu-si auzul pentru a agață chiar si cea mai infima miscare.
Liniste totala ca si cum scanteia vietii de pe intreg pamantul s-ar fi stins fara cea mai mica urma de cenusa. Ingrozita de cosmarul ei vesnic, adolescenta strabatu innebunita strazile orasului pentru a se opri obosita in mijlocul unei raspantii. Acolo, cu inima stransa de durere fata tipa sfasiind linistea cu strigatul disperarii. Si atunci, in mai putin de 2 minute, rascrucea fu inundata din toate partile de grupuri imense de oameni sfarsind tacerea, distrugand singuratatea, insa multimea, in drumul ei haotic nu tinea cont de trupul firav al adolescentei in mijlocul forfotei. Unii o loveau cu umerii, altii cu coatele, cativa cu pumnii incat nemaisuportand asaltul dureros asupra corpului ei, fata se prabusi pe asfaltul rece primind chiar si asa loviturile celor care, orbiti de contactul destinatiei, se impiedicau de ea. Din pozitia sa actuala si simtind gustul infernal al cuprului, aceasta varsa inconstient lacrimi fierbinti.
Dupa doua ore, forfota inceta si linistea isi reintra in drepturi permitandu-i doar ploii sa sfasie tacerea de mormant. Picaturi mari si reci cadeau spargandu-se zgomotos de suprafata tare si de trupul inert. Abia respirand, cu ochii intredeschisi si un firicel sangeriu curgand printre buzele intredeschise, Ria se simtea gata sa renunte.
„Deci asta inseamna sa fii in Iad!!!” gandi aceasta inainte ca mintea sa i se incetoseze si ochii sa se inchida definitiv.
-Nu Iadul, nu e nici pe departe atat de distractiv!!!
Ria deschise incetisor ochii la auzul unei voci barbatesti. Taioasa si putin cam ascutita, vocea isi se facuse totusi auzita prin murmurul necontenit al gandurilor fetei trezind-o pe aceasta la realitate. Incruntandu-se la cerul stralucitor, aceasta se vazu purtata pe brate si ridica privirea spre cel care o tinea. Pe data, fata zambi... „Clar, visez!!!” gandi aceasta cu ochii tinta la fata baiatului. Capul prelung al acestuia era acoperit cu par lung pana la nivelul umerilor, de un verde inchis ce contrasta splendid cu pielea ca fildesul si ochii mari de aur, mai mult, printre buzele subtiri ce dezvaluiau un zambet siret se intrevedea un dinte prelung si ascutit. Fermecata de zambetul misterios Ria observa cum se largeste dezvaluind ambii canini ascutiti stralucind imaculati in lumina cenusie. Fata strainului se apropie incetisor de adolescenta care fixa ochii aurii, se apropie intratat incat Ria ii putea simti respiratia pe piele.
-Dormi...sopti strainul.
Si adolescanta cazu intr-un somn adanc cu o ultima soapta ... „Par verde...” si ramasita unui zambet pe buze.

Trimis: 10/10/2008 08:48

Capitolul 3
Strainul...

Genele negre fluturara pe suprafata delicata a obrajilor pana catadicsira sa se ridice si sa dezvaluie cele doua lacuri senine dupa odihna unui somn netulburat.
-Ria?!? Se auzi vocea ingrijorata a fetitei de 5 anisori.
Ria se ridica si o privi mirata, in timp ce micuta se folosi de acest avantaj pentru a-si incolaci manutele delicate in jurul gatului fetei ca sa i se cuibareasca la piept. Macinata de alte ganduri aceasta o stranse la randul ei pe fetita in brate , doar pentru a o indeparta nedumerita cateva secunde mai tarziu.
-Ella, cum am ajuns eu aici? Cat e ceasul???
-Cum adica cum ai ajuns, fetita o privi inocenta si zambareata, aseara ai mancat, te-ai spalat pe dinti si ai adormit. Doar ca de dimineata nu te mai trezeai si Doamna a chemat pe doctor si te-a facut bine, ca uite!!! Esti treaza! Mda, si ceasul este opt...opt...opt siii jumatate, da! Se balbai micuta incercand sa descifreze insemnele de pe ceasul Riei.
-Opt si jumatate, si zici ca nu m-am trezit de dimineata? Sigur, Ella??? Esti sigura?
-Da...pentru ca am venit la tine din cauza lui Razvan, ma supara si tu nu te mai trezeai si m-am speriat pentru ca as fi ramas singura. Sa nu ma mai sperii asa, Ria, da??? SI atunci am chemat-o pe Doamna pentru ca imi era frica...
Ochii verzi si scanteietori ai Ellei se umplura de lacrimi, iar fetisoara micutei se stramba amintind Riei de teama pe care o simtise si ea la randul ei cand aflase vestea mortii propriilor parinti. Ceva in interiorul adolescentei se rupse la vederea lacrimilor din ochii de smarald insa nu se putea detasa de sentimentul ca de fapt ceea ce Ella spunea ca se intamplase nu era adevarat. Si totusi sa fi fost doar un vis acela, ar fi trebuit sa fie zeci de vanatai insa privindu-si mainile indeaproape descoperi doar piele curata si fina, nici urma de lovituri sau rani. „ Poate chiar a fost doar un vis...” gandi fata cutremurandu-se la amintirea celor petrecute. Strangand fetita bolnava din nou la piept, Ria o adormi leganand-o si cantandu-i in acelasi timp o melodie cantata de mama ei...
„Dormi fetita preacurata caci zeii te au in grija...tu dormi si varsa lacrimi de fericire...viseaza ingerul din orizont si el te va calauzi in viata pana ce scanteia i se va stinge...atunci, tu copil preasfant sa-i dai viata din nou cu visele tale...”
Glasul cristalin al fetei se stinse incet curmand sirul vorbelor misterioase cand simti rasuflarea linistita a Ellei. Cu privirea atintita pe usa deschisa a terasei, adolescenta analiza de ceva vreme umbra neobisnuita si plutitoare. Punand trupul chinuit in culcusul cald, adolescenta se indrepta spre terasa cu rasuflarea intretaiata. Acolo, asezat pe balustrada, se afla strainul din visul ei. Impietrita, Ria se multumi sa priveasca chipul mangaiat de razele palide ale lunii, ca o papusa strainul ii intorcea privirea fetei cu o curiozitate ingenua in ochii stralucitori, era atat de frumos incat fata crezu ca viseaza din nou. Abia cand acesta se misca si cobara isi dadu fata seama ca nu avea halucinatii ci baiatul din fata ei era real, in carne si oase, in acel ocazie simti ghearele ascutite ale temerii prinzandu-i inima in stransoarea sa de fier. Facu un pas sovaitor inapoi si apoi altul incercand sa mentina distanta pe masura ce strainul se apropia de ea, cand insa incerca sa fuga, o mana o prinse de brat.
-Cine esti? Ce vrei de la mine? tipa fata incercand in zadar sa-si elibereze bratul. Disperarea se citea cu usurinta in ochii de safir.
-De unde ai invatat cantecul ala? Vocea grava, abia soptita si seriozitatea zugravita pe fata strainului o linistira pe Ria care renunta sa se mai zbata.
-De la mama...dar de ce te intereseaza, de ce ma urmaresti?
Strainul isi ascunse fata sub valul intunecat al noptii dar zambi lasand sa se intrevada pentru a mia oara coltii ascutiti. Simti cum persoana din fata lui se relaxeaza treptat acceptandu-i prezenta si astfel isi permise sa se apropie de ea si sa-si incolaceasca bratul in jurul taliei fetei ca sa-i sopteasca:
-Eu sunt Haris, iar tu vii cumine! Si spunand asta se inaltara spre inaltul cerului. Infricosata, fata inchise ochii si-si ascunse fata asteptand in orice clipa sa cada, in schimb simti cum temperatura scade treptat cu fiecare clipa cu care se inalta. Dintr-o data viteza se micsora si Haris o prinse cu varful degetelor de barbie, fortand-o sa-si deschida ochii si sa priveasca imprejur.
-Am ajuns... zise el.
Ochii Riei se deschisera spre o lume uimitoare. De jur imprejur fata se vazu inconjurata de intunericul ca matasea decorat cu mii, milioane si miliarde de diamante care mai de care mai stralucitoare. Cu rasuflarea taiata adolescenta se intinse spre cea mai apropiata stea din dorinta de a-i simti conturul diafan pe tegument insa in locul delicatei straluciri, ea se vazu trasa cu brutalitate inapoi lovindu-se de pieptul lui Haris. Acesta o admonesta grav.
-Daca nu vrei sa ai parte de o moarte prematura, stai linistita! Priveste, nu-i asa ca e superba? Vocea grava isi schimba modulatia spre o tonalitate de adoratie in timp ce posesorul acesteia privea cu nesat ceea ce parea un glob pictat in cele mai minunate culori si atarnat in mijlocul tuturor acelor stele. Adolescenta observa schimbarea baiatului atat in voce cat si in stralucirea ochilor, si astfel, urmarind privirea fata dadu cu ochii de cunoscut.
-Terra...murmura Ria privind planeta cu nesat simtind o caldura recomfortanta revarsandu-i-se in trup si atunci isi dadu seama ce inseamna sa fi cu adevarat atasat de ceva, oricat de ridicol ar fi fost. Este mai mult decat superba, este spectaculara pentru ca este vie!!!
In momentul urmator, fata il vazu pe Haris aruncandu-si capul pe posterior si izbucnind intr-un ras zgomotos.
-Vie?!? Tipa el cand, terminand cu rasul, ii intoarse o privire rautacioasa Riei. Vie?!? In ce lume traiesti fetito???o brusca el pe adolescenta, dar vazandu-i privirea nedumerita cantinua...Ai vazut vreodata un mar viermanos??? Cat de elegant arata la suprafata dar cand iei o muscatura descoperi interiorul mai putred decat duhoarea Iadului. Asa si Pamantul, pe care il vezi infatisandu-ti-se in toata gloria e la fel de viermanos, stricat si putred din cauza celor care locuiesc acolo, a voastra a pamantenilor si a vietilor voastre demne de mila.
-Ce vrei sa spui...
-Vrei sa afli? Nimic mai simplu...si spunand aceasta se arunca impreuna cu aceasta in adancul intunecat spre rotunjimea pamanteasca.

Trimis: 11/10/2008 10:13

In sfarsit cineva care scrie ca si mine!! asa imi place!!! eu am 23 de vizualizari dar nimeni o parere!!!