 |
 | "Lupta oarba" |  |
|
raluk
Membru junior
 
|
|
LUPTA
OARBA Moartea e un "lucru"aproape de nesizat..dar e vesnic prezenta in suflet si in trup gata sa iti dea lovitura de gratie...asteapta ca un vanator prada si se umple de entuziasm si beatitudine cand toate ii ies ca pe roate pt ca.,nu-i asa,noi oamenii ii facem pe plac si ne complacem ei..ca la un adevarat papusar intr-o lume dominata de marionete.Poate ca nu e adevarat,poate ca ce spun e doar rolul unei imaginatii bolnave,nascute din dorinta de a da o forma aberatiei dar poate ca nu...decideti voi...Dar ganditi-va la un lucru:oare nu murim in fiecare secunda a vietii noastre?oare nu ne dedicam abisului zilnic in incercarea de a-l cuprinde?oare nu ne pierdem amanunte doar pentru a gasi esentialul?oare nu zburam doar pt a ne lovi de un zid real pt ca apoi sa strigam:de ce?oare nu zambim doar pt a uita de o lacrima?imaginatie pura asa-i?asa ne place noua,oamenilor sa negam evidentul ca pe o boala in curabila...tratam moartea cu indiferenta dar de fapt realizam ca e parte componenta a noastra pt ca omul e sortit pieirii,dar de el depinde ce fel de pieire...pt EA nu conteaza..insetata de distrugere...poate sa soarba cu nesat orice tip de lichid viu...fie el lacrimi sau cicatrici...indiferent de voia "donatorului"a carui vointa scade pe zi ce trece in care se lasa prada durerii de a nu mai recunoaste rasaritul...de a nu se mai ineca in apus...si el sa il cuprinda si sa transforme intr-o perdea de fum..tot existentul pe care il uraste...cand nu mai exista azi,maine sau viitor incepi sa simti ca pamantul se indeparteaza rapid de tine si altceva mai intunecat iti urmeaza pasii...devine umbra ta...pt ca pana la urma sa devina tu...dar de fapt nu iti mai pasa caci macar acum nu mai esti singur....macar nu mai simti pumnalul otravit al noptii in suflet...macar mai e cineva acolo caruia ii pasa...V-ati gandit vreodata cat de important e sentimentul asta banal pt unii?Cum te poate face sa te avanti fara teama in oceanul plin de iceberg-uri numit viata?cand nu ai asta...esti mort..spiritual...dar ce e trupul fara suflet??ce e omul fara chip?? Dar daca intr-o zi te trezesti..privesti in oglinda...si incepi sa tipi..deoarece esti strain in propriul "tu"..vrei sa spargi oglinda dar in ea e ce iti era odata drag...un chip care candva era al tau...acum nu mai e...nu il recunosti..cauti raspunsuri dar ai uitat sa pui intrebari sau ,de fapt, nu poti pune intrebari de teama unor raspunsuri care te inspaimanta...paradox nu?esti intr-o dispoziție confuza atat de confuza incat te gandesti dak e real...tot ce te inconjoara...oare nu cumva ai cazut pe mana unor capcane ale unui rau invincibil...oare raul nu esti chiar tu?oare nu e nascut din tine?oare nu e nascut din toate gandurile pline de venin...din toate pacatele cugetului...impardonabil...oare nu ai ajuns prizonierul propriei minti??asta se cheama sinucidere mintala...deci iata o alta modalitate prin care moartea "tabu-ul"din totdeauna al oamenilor ne invadeaza...Nu ati simtit niciodata ca sunteti plini de un gol..caruia nu ii puteti atinge fundul...sau va e frica sa i-l cautati pt ca niciodata nu stii ce se poate ascunde in necunoscut...cand sentimentele sunt inlocuite de teama de a deschide ochii si de a privi lumea pt ca ea ar ucide lumina care mai bantuie ramasitele a ceea era odata intreg...cand cei din jurul tau te acopera cu ura lor...si ea iti devine acoperamant...pe care il accepti in ultima instanta ca pe cva firesc...atunci moartea pune stapanire pe emotiile tale..pe sentimentalul din tine pe care il inabuse...atunci are loc prabusirea emotonala!de moarte te poti ascunde doar reinviindu-ti entitatea..doar refacandu-ti conexiunile cu umanul .... acel uman care este disus sa o ia de la capat....iar si iar...o lupta fara final...cei mai puternici inving..!!Oare esti capabil de a purta pe umeri o întocmai greutate?Tot ce se poate...vointa distruge orice bariere....asa ca moartea poate fi eradicata dak ne-o dorim si inainte de toate o acceptam ca cva real...! |
|||||||||||
|
|||||||||||||
 |
| |
|
Alex.Ditza
Membru junior
|
|
superbe randuri..foarte bine legate..am citit-o intr-o suflare..si era sa lesin..ca nu mai aveam aer..:))..foarte adevarat ceea ce spui..suntem niste marionete..ale mortii..ale vietii..ale societatii in care traim..ale destinului..nu vom stii exact..niciodata..de aici vine ideea de confuzie totala..nu am intalnit dar sper sa am ocazia sa discut cu o persoana..implinita..cu tot..de la acceptarea divinului..pana la intelegerea scopului in viata...de la senzatia de protectie a luminii..pana la obisnuirea cu temerile intunericului...e greu doar sa intalnesc o astfel de persoana..si imi imaginez ca e mult mai greu sa ajungi o astfel de persoana..oricum..putem spera si incerca..poate acea persoana se gaseste printre noi..cei prezenti..:P..inca o data te felicit..foarte frumos..bafta in continuare...
|
|||||||||||
|
_________________ Ma desfat cu incizii, De suflet cast si alb, Generez uran perfuzii, Cuo lama de cutit de nalb, Proiectez orori majore Pe un cortex sters, difuz Respir sange, disec ore, Ma mint ca nu mai sunt confuz. A.Ditza
|
|||||||||||||
|
| |
|
raluk
Membru junior
|
|
Multumesc...mai am o text..se cheama "cerc vicios.."...dar nush daca sa o postez ca nu prea imi place...
 e vorba despre faptul ca noi oamenii sunt intr-un fel ..."blestemati"de soarta ca sa cadem si sa o luam de la capat...de fiecare data!...ai vrea sa o citesti? |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
| |
|
Alex.Ditza
Membru junior
|
|
..interesant..astept..is curios ce parere ai..:P
|
|||||||||||
|
_________________ Ma desfat cu incizii, De suflet cast si alb, Generez uran perfuzii, Cuo lama de cutit de nalb, Proiectez orori majore Pe un cortex sters, difuz Respir sange, disec ore, Ma mint ca nu mai sunt confuz. A.Ditza
|
|||||||||||||
|
| |
|
Kris
Membru recent
 
|
|
imi place textul tare mult...
te face sa-ti formulezi intrebari retorice si in plus imi place mult imbinarea tuturor ideilor face ca textul sa fie cursiv si in acelasi timp te face pe tine, ca si cititor sa citesi si randul urmator este curiozitatea fireasca de a afla mai mult foarte frumos! |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
| "SIMT....deci,exist??...va rog sugestii... | |
|
raluk
Membru junior
|
|
Simt…deci exist?
Simt, deci exist?grea intrebare tinand cont de faptul ca multi nu simt si totusi isi duc existenta zilnica. Atunci poate ca sunt o ciudata pentru ca nu vreau sa fac parte din normalitate, sau poate ca normalitatea nu vrea sa faca parte din mine, poate fuge speriata numai la auzul numelui meu, poate ca sunt atat de importanta incat o incearca teama cand ma vede, sau poate ca sunt doar un nimic care vrea sa dovedeasca faptul ca e ceva printre atatea nimicuri care deja se pretind ceva-uri. Si iar filosofez…zici ca sunt cine stie ce om genial din antichitate. Nu stiu multe, deci nu pot avea nesimtirea de a ma pretinde inteleapta. Nu stiu cine sunt, nu stiu nici macar ce scop am, dupa ce drumuri ma ghidez, ce obstacole trebuie sa trec, stiu doar ca in fiecare dimineata sunt binecuvantata cu lumina soarelui pe care nu o merit, si care imi aminteste ca a inceput sfarsitul unei alte zile din viata mea. De fapt stiu ceva!Stai, e foarte important! Stiu ce simt. Simt multe lucruri dupa care ma conduc asa ca un animal dupa instinct( dar macar nu ma ghidez dupa altii, ca alte “fiinte” din “specia” mea). Simt neputinta atunci cand realizez ca, desi sunt eu, de fapt ma comport ca altcineva; atunci cand vad atatea goluri in lumea din jurul meu pe care eu le pot umple…poate cu sangele meu…doar ca lasitatea imi controleaza vointa si nu pot decat sa stau si sa privesc cum tot ce cladesc se destrama in franturi de secunda si sunt blestemata sa-mi continui chinul, sau atunci cand vad durere, suferinta la cei pe care ii iubesc si nu pot face decat sa privesc cum incetul cu incetul flacara sperantei lor se stinge, ba chiar eu o sting cu mana mea!cu mana mea… Ca sa vezi! Mai simt ceva: revolta si ura. Aceste doua “minunate” lucruri ma fac sa actionez inconstient, incontrolat, prostesc! Ma lupt pentru dreptate… a cui dreptate? A mea?Cui ii pasa daca nici macar pe mine nu ma intereseaza? Cat de ipocrita sa fiu? Apoi imi dau seama ca am invatat si sa urasc. Am invatat sa raspund cu aceeasi moneda pentru ca targul sa fie echitabil, si asa am improscat cu ura in stanga si in dreapta fara sa realizez in mintea mea bolnava ca ma distrug, pe mine si pe cei din jurul meu care au realizat victime colaterale ale egoismului meu. Si, ca finalul sa fie apoteotic, mai simt si ceva care se cheama regret…Regret ca nu am putut sa rup pagini patate cu venin din cartea vietii mele absurde, regret ca nu ma pot invata odata minte, regret ca am irosit atatea momente pretioase in care puteam modifica ceva, regret ca nu am puterea de a ma sterge din tabelul ipocriziei, regret ca nu pot pretui ce am mai scump, regret ca paranoia inca ma leaga cu sfori care imi taie elanul, regret… Deci simt dar nu exist…Ce am facut eu ca sa exist? Oare pentru ce ma vor aminti oamenii cand voi pierii? Pentru nimic…A mai murit un anonim, un val care se loveste de tarm si apoi se sfarama…Deci cred ca am aflat raspunsul la intrebare,in cele din urma… |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
 | "Lupta oarba" | |
|
||
|
|
|