|
raluk
Membru junior
| Data inscrierii: 25/Ian/2009 |
| Mesaje: 432 |
| Localitate: Calarasi |
|
|
CERC VICIOS
Deschid ochii.Privesc in sus si imi dau seama ca ma aflu la pamant.Nu stiu de ce dar mi se pare cunoscut locul unde zac.Iata acelasi cer,acelasi pamant,acelasi soare acoperit de nori.Dar eu mai sunt eu?Incerc cu greu sa imi tin capul sus.E impovarat de intrebari si griji,si mai ales de un sentiment intunecat,mai intunecat decat toate,sentiment care imi pare familiar:teama.Ma ridic in picioare si ma scutur de praf.Ma simt ca intr-un deja-vu continuu,dar,nestiindu-i originea,aleg sa il ignor.Incep sa ma plimb eu si cu mine-duo-ul perfect-pe strada ce duce spre un loc necunoscut mie, dar pentru care simt o chemare interioara,un mesaj subliminal care imi paralizeaza vointa.Trebuie sa ma indrept intr-acolo! Oamenii vin si trec toti rataciti in proprile lor minti asa cum sunt si eu ,dar vad in ochii lor cva diabolic care ma sperie.Imi vad propria-mi reflexive!Incerc sa nu ii mai privesc,si sa zambesc.Da!un zambet mi-ar transforma putin starea…m-ar binedispune ,dar imi dau seama ca am muschii amortiti,incapabili sa nasca un zambet,medicamentul meu,masca mea care imi ascunde adevaratul chip!Asta ma intristeaza enorm .Mi-as dori sa ma gandesc la nimic,dar atunci cand incerci sa urmezi firul unui gand el se rupe si trebuie sa il inlocuiesti cu un altul,iar incercarea mea timida de a acoperi adevaratele ingrijorari cu un subiect banal s-a dovedit esuata!Azi imi doresc sa nu ma fi nascut om,sa nu fiu lovita de o avalansa de ganduri ciudate si otravitoare sa nu fiu sortita erorii pentru ca apoi sa regret menirea mea.Mi-as dori sa fiu o pasare,sa zbor libera in vazduh si, intinzandu-mi aripile , sa tai cerul in doua ca sa pot evada ascunzandu-ma intr-un nor.Dar, ce s-ar intampla daca m-as pierde intr-o zi de cuibul meu?Daca as rataci straina de toti si toate fara o destinatie anum,haotic,pana intr-o zi cand sufletul sfarsit de atatea cazne s-ar odihni in eden?nu….mi-as dori sa fiu un nor,sa pot sa colind mulțimea fara ca cineva sa imi puna granite care sa imi ingradeasca orizontul,sa pot privi omenirea de sus si,superior,sa o pedepsesc ascunzandu-i lumina-cel mai de pret lucru pe care il are si atunci as zambi sfidator si i-as cere supunere.Dar daca intr-o zi o mana invizibila m-ar transforma in picuri mici asemanatoare lacrimilor si m-ar arunca pe pamant izbindu-ma de asfaltul rece pt ca sa imi gasesc sfarsitul pe o frunza in zorii zilei?Am gustat din lichidul amar al lacrimilor si nu cred ca mi-as dori sa fiu in locul lor ,chiar si metamorfozate in ploaie.Se pare ca nu am de ales si trebuie sa ma conformez conditie mele de muritor,pacatos,iresponsabil-intr-un cuvant om.Imi dau seama ca am ajuns la destinatie.Nu stiu cum sau ce caut de fapt dar inima imi spune ca sunt aproape.Inca putin!vad in departare o perdea de fum.Incerc sa o tai cu mana si ating cu varful degetelor un vis.Dar, ca un porumbel sperios ,el dispare in intuneric lasandu-ma si pe mine in acelasi hau pe care nu stiu de unde dar il recunosc… Deschid ochii..Privesc in sus si imi dau seama ca ma aflu la pamant…
...............................................................................
Asa a fost omul pedepsit de soarta :sa alerge incontinuu dupa un vis care de cele mai multe ori nu se implineste si care il face pe om sa cada in prapastia tristetii dar el se ridica si o ia de la capat ,iar si iar,clepsidra se intoarce,roata se invarte!
|
