FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: "Aniversarea lui Cosmin"

Trimis: 23/02/2009 20:20

Vai de capul meu, e abia cinci. Ce m-oi fi trezit aşa devreme ? Staţi aşa, că mi-am amintit ! Este ziua mea astăzi, cea de naştere. Am mai crescut cu un an. Ai mei fac pregătiri pe ascuns de aproape o săptămână. I-am tot văzut eu oprindu-se din şuşotit, ori de câte ori le ieşeam în cale, dar nu mai poţi păcăli aşa de uşor un copil de opt ani.
Dacă era ulterior mine, m-aş fi sărbătorit mai degrabă cu prietenii şi verişorii la MC DONALD. Auzi vorbă, să ceri părerea unui copil !. La noi în casă, aşa ceva nu se obişnuieşte. Parcă o şi aud pe mama că, vezi Doamne, avem prea multe obligaţii. Păi, nu zicea tot ea că trebuie să te fereşti să-ţi creezi obligaţii ?
Ştiţi, uneori, oamenii ăştia mari sunt greu de înţeles. Iată, deja al treilea an de când, pe 12 decembrie, ne adunăm cu toată familia în apartamentul nostru de trei camere. În sufragerie – cei mari, în dormitorul mare – cei mici, iar în dormitorul mic – paltoanele.
Şi îndată ce te gândeşti ce uşor am fi putut evita această înghesuială !. Dar ce-mi văd ochii pe scaun ? Un costumaş nou, cu pantaloni cadrilaţi şi bluză roşie cu papion. Ce mai gusturi….! O să arăt exact ca un clovn în întâia lui zi de serviciu. Dar, parcă poţi să protestezi ? Ar urma predica aia despre eforturile lor, despre lipsa mea de recunoştinţă, bla, bla, bla.
Şi ăsta nu este încă lucrul cel mai rău cu putinţă.
Gândiţi-vă numai la ce urmează ! Ţâr, ţâr, ţâr, la fiecare cinci minute, îmbrăţişări, urări şi să te ţii pupături. E clar că o să fiu ţucat rând pe rând :
- de tanti Elvira, prietena mamei, care o să mă ţină prizonier vreo două minute , lipit de
şuncile ei, cum zice tata, pe urmă ce au plecat toţi musafirii.
- de unchiul Costică, cel cu mustaţa tunsă cu foarfeca de croitorie. Dacă vă iese cumva
în cale, faceţi iute stânga-mprejur. E extrem de pupăcios şi nu veţi uita prea curând
impresia că tocmai v-aţi sărutat cu peria de ghete din debara.
- urmează bunicii din partea mamei, veşnic veseli
- cei din porțiunea tatălui, veşnic trişti (pentru că nu-şi suportă nora)
- Delia, verişoarta mamei, cea scăldată în CHANEL.
- Max, soţul ei, trăznind a DENIM.
- Claudia, nepoată de soră a bunicii, zisă, habar n-am de ce, oaia neagră a familiei.
- Valerică, poetul şi speranţa noastră a tuturor, care a scris o singură poezie pe la cinci
ani.
- Dănuţa, sora tatei, cea cu nasul mare şi care le ştie pe toate. Nici nu prea ai idee cum
să-ţi potriveşti faţa spre ea pentr ţocăit, ca să nu te atingă cu trompa. „OTRAVA”,
cum îi zice mama când crede că nu o aud....
- Ticuţă, bărbată-su, care vorbeşte numai când aprobă ea, numai când îl îndeamnă ea,
numai când îi ordonă ea. Nu-i permite să mănânce icre – că se îngraşă, sarmale –
că-i fac rău la ficat, friptură – că face colesterol şi nici dulciuri, pentru că sora
bunicii lui dinspre tată a avut diabet. Noroc cu salata....
Dar aveţi răbdare ! Nu s-a terminat. Nu încă. Urmează copiii, şirul de veri – veri
primari, veri de-al doilea, prieteni de la grădiniţă şi, evident, gemenii de la şase.
Mamă, ce-aş mai şterge-o într-un loc mai liniştit ! M-a ajuns oboseala, dar sunt cu ochii pe pachetele împodobite cu pampoane colorate. Sunt ele, cadourile mult aşteptate. Dar, mă întreb, tot joculeţele cu bile , ca în anul trecut, tot tractoraşe, tot salvări, tot maşini de pompieri ?
Dar la un căţel, la un căţel adevărat nu s-a gândit nimeni ?. L-aş boteza TOBBY şi i-aş face culcuş pe fotoliul hârbuit din debara şi am putea deveni prieteni nedespărţiţi.
Vezi să nu !
- Mama zice că s-a săturat să cureţe şi după noi.
- Tata zice că o să uit de lecţii.
- Bunicile că o să lase păr prin toată casa.
- Claudia că o să ne roadă papucii. La ce s-o mai băga şi asta ! Decât oaie neagră ca ea,
mai bine căţel.
- OTRAVA decide : nici vorbă de javră !
Chiar nimeni nu e de partea mea ?
Dumnezeule ! Nu-mi vine să cred c-am isprăvit cu pupăturile. Între timp, cei mari s-au aruncat pe bucatele de pe masă, fără să o piardă însă din ochi pe Claudia. Păr cu şuviţe în trei culori, buze roşii, cum, cică, se poartă în anul acesta şi o rochie stacojie, scurtă, scurtă, strâns lipită de corp. Dacă mai şi mănâncă ceva, să te ţii distracţie ! „OTRAVA” este în delir. O să aibă ce comenta o lună întreagă. Aş mai căsca eu gura la ei, dar mama ne pofteşte în dormitor, unde, înghesuiţi pe scaune, taburete şi pe canapea luăm în primire farfuriile cu bunătăţi.
Cum de am reuşit să fiu vecin tocmai cu gemenii ? Hotărât lucru, seara asta nu a început prea bine pentru mine. Mai întâi mă fixează atent şi-şi dau coate, holbându-se la hainele mele bălţate. Mă uită însă curând, încăierându-se numaidecât pe mâncarea din farfurii, fiecare dorind porţia celuilalt.
De ce i-o fi invitat mama ? Doar pentru că îşi bea cafeaua zilnic cu tanti Elvira, mama lor ? Ăştia doi erau chiar ultimii pe care i-aş fi poftit. Nici eu nu sunt uşă de biserică, dar pe ei îi ştie tot blocul.. Au spart toate geamurile de la parter cu mingea. Nici un afiş n-a mai rămas la locul lui, din cele lipite la fiecare etaj de către administrator. Ori au desenat draci pe ele, ori le-au rupt şi le-au fabricat avioane. Unul a aterizat la domnul Popescu de la doi şi astfel s-a aflat totuşi în bloc că se opreşte apa caldă pentru o săptămână.
Dar când i-au băgat pe geam doamnei Paraschiov de la parter un cotoi cât toate zilele , vă mai amintiţi ? Tata ne-a povestit apoi că femela era să dea în bâlbâială, găsindu-l în mijlocul patului din dormitor. Chestia cu cotoiul a fost doar o repetiţie generală, pentru că au reluat faza în tabăra de la munte, anul acesta. La sfârşitul sejurului, aşa, de rămas bun, au strecurat pisica portăresei în faţa de pernă de pe patul unde dormise Victor, au încheiat bine toţi nasturii şi au coborât la autocar cu nişte feţe de îngeraşi.
Un strigăt neomenesc ne-a înmărmurit pe toţi. Soția de serviciu care începuse deja să schimbe lenjeria pentru seria a doua de elevi a dat să desfeţe perna, clipă în care, aceasta a părut că explodează în mâinile ei, trezindu-se în poală cu o chestie neagră, arcuită, zburlită şi care sâsâia îngrozitor. Îşi amintea mai târziu că s-a crezut atacată de însuşi „ucigă-l toaca” şi a leşinat pe loc.
Credeţi că au recunoscut vreodată ? Au dat vina pe bietul Victor, care a luat o papară zdravănă de la doamna, până s-a aflat adevărul.
În fine, voi încerca să nu-i bag în seamă. Mă alătur celorlalţi şi înfulec pe nerăsuflate. Copiii nu prea au stare, deşi vor să pară liniştiţi şi politicoşi, cum au fost dresaţi de acasă.
Primii care au dat tonul la joacă ? Evident – gemenii. Au propus din prima jocul ăla cu porunci – să stai într-un picior, să strigi cucurigu, să mergi în patru labe ca un câine, sau să stai în debara pe întuneric.. Dar, de departe, cea mai îndrăgită poruncă e aia cu sărutările, iar dacă se nimereşte ca persoana vizată să fie chiar Sara, îţi pune Dumnezeu mâna în cap. Arată leit ca păpuşa Barbie, la fel de frumoasă şi de elegantă.
Părinţii ei, Delia şi Max sunt cei mai răsăriţi din familie. Din ce spun neamurile, el a stat ani de-a rândul „afară” şi s-a ales cu o grămadă de bani. Stau într-o vilă imensă la şosea, iar Sarei şi fratelui ei mai mare li se îndeplinesc toate dorinţele. Sunt însă puţin cam înfumuraţi. Cred că de aia au strâmbat din nas când s-au văzut striviţi de încă vreo cincisprezece copii într-o cameră câd debaraua lor de la etaj. Nu „poate”, SIGUR sunt sunt încrezuţi ! La fiecare cinci cuvinte Sara pomeneşte de vila lor, de jucăriile aduse tot „de afară”, de curtea cu leagăne şi, Doamne, de cei doi căţei cu care îşi petrec timpul liber, iar Sorin, frate-su îi ţine isonul.
De ce n-or fi confecționat şi ai mei mai mult pe afară, ca să scăpăm odată de apartamentul ăsta strâmt şi de gemeni ?
Am băgat însă de seamă că Sarei nu-i displace să fie sărutată de ăştia de la bloc, aşa încât, una peste alta, nu este totuşi o fată prea rea.
De la un timp parcă se învârte casa cu mine şi chiar aţipesc cu ochii deschişi câteva secunde. Se vede că nu-mi prieşte sculatul de la cinci dimineaţa. Ce-ar fi să mă întind puţin pe alături paltoanele alea din dormitorul mic până mă vor chema să suflu în lumânări ?
Mă ridic aşadar, fără să suflu o vorbă, îi las pe ceilalţi să continue jocul şi o şterg din cameră. Mă cuibăresc la margine de pat, mă acopăr cu prima haină de lângă mine. O să stau aşa doar câteva minute. Ochii îmi sunt cam grei şi mă lupt din răsputeri să nu adorm. Nici nu aş avea cum, pentru că, iată, mă ridic imediat, părăsind apartamentul, lipsit de ca cineva să încerce să mă reţină.. Ce chestie drăguţă ! Nici măcar lift nu îmi trebuie că mă şi regăsesc păşind hotărât pe o cărare umbrită, cu crengile împletite ale unor copaci uriaşi. Nu prea ştiu unde mă aflu, dar mi-e atât de bine......
O ţin tot înainte, nimerind într-o poiană smălţuită de flori, care de care mai frumoase. Pe crengile copacilor cântă sute de păsări multicolore, frumoase, nu zic ba, dar mie tot papagalii îmi plac cel mai mult.
Abia îmi sfârşesc gândul şi mă trezesc înconjurat de papagali cu pene multicolore. Asta zic şi eu minune !
La marginea poeniţei tronează un castel impunător, poleit cu aur şi argint. Sfios, urc scările din marmură şi rătăcesc ore bune prin încăperile vaste şi liniştite. Dintr-o dată, întâi mai încet şi apoi din ce în ce mai tare, răzbesc la mine nişte glasuri vesele.” MULŢI ANI TRĂIASCĂ !” strigă ele din ce în ce mai tare, mai aproximativ şi mai desluşit.
Este într-adevăr ziua mea de naştere, dar de unde ştiu ei acest lucru şi mai ales, de unde atâta lume în pustietatea asta ?
Deschid, prevăzător, întâi un ochi, apoi pe celălalt şi, nu mică îmi este mirarea să mă regăsesc în mijlocul familiei. Nici urmă de castel, de papagali, de flori înmiresmate !. Deci, totul nu fusese decât un vis, dar ce vis frumos....
Părăsesc imediat cotlonul călduţ în care adormisem, îndreptându-mă către masa în mijlocul căruia trona un tort uriaş, împodobit cu frişcă, ciocolată şi lumânări aprinse. Pe când mă sileam să le sting dintr-o suflare, cercetam cu coada ochiului maldărul de cutii de pe bufet, înţesat de flori şi cadouri.
Una dintre acestea, mai mare şi mai viu colorată decât celelalte îmi atrase repede atenţia. O luai în braţe şi, cu mâini tremurânde îndepărtai cu grijă ambalajul. Din cutie se iţi spre mine un cap de căţel cu botul umed şi ochi strălucitor.
Ai mei ştiau de mult că îmi doream cu ardoare să primesc un întocmai cadou şi nu aşteptaseră decât momentul potrivit ca să-mi facă o această bucurie.
Deci, până la urmă, tot în familie visele se împlinesc. Important este să ai răbdare şi cei dragi nu te vor dezamăgi niciodată. Încheind fără întârziere aceste cugetări înduioşătoare, îmi luai căţelul în braţe, jurând că, de acum înainte, vom fi prieteni nedespărţiţi.